Vineri, la Palatul Administrativ, în prezența mai multor șefi importanți de la Botoșani au fost oferite diplome de merit unor angajați ai IJJ Botoșani.
Diploma pentru jandarmul de onoare al județului a primit-o un angajat care a constatat singur cinci infracțiuni și 47 de fapte contravenționale. Este vorba despre Andrei Lupușoru.
Dar a și salvat viața unor persoane implicate într-un accident rutier.
„La data de 26 septembrie 2019 aflându-se în timpul său liber în timp ce se deplasa cu mașina personală spre municipiul Iași, a intervenit, până la sosirea unui echipaj de ambulanță, în sprijinul victimelor unui accident rutier, aflate în stare de inconștiență, existând pericolul strangulării cu centurile de siguranță ale autoturismului implicat”,
Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ.
În urma intervenției, el a fost felicitat și de cadrele medicale de la ambulanță pentru măsurile de prim ajutor acordate.
Ropote de aplauze și o diplomă a primit și astăzi în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: