Jandarmii botoșăneni, misiune la Parcul Cornișa: Participanții sfătuiți să se comporte civilizat

În weekend-ul care urmează, jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică cu ocazia sfinţirii Mănăstirii Coşula, la Parcul de agrement Cornişa, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise şi la cea de-a IX - a ediţie a festivalului ,,Floare Albastră”, care va avea loc la amfiteatrul în aer liber de la Centrul Naţional de Studii ,,Mihai Eminescu” din Ipoteşti.

 

Pentru prevenirea faptelor care ar putea aduce atingere desfăşurării în condiţii civilizate şi de fair-play a meciurilor din ligile de fotbal a III - a, a IV - a şi a V- a programate în acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi vor acţiona pentru respectarea prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. În executarea misiunilor, jandarmii vor coopera cu efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu. De asemenea, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor executa misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în mediul urban şi rural prin patrule de jandarmi şi în sistem integrat, împreună cu poliţiştii botoşăneni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi intervenţia la apelurile făcute de cetăţeni prin numărul unic de urgenţă 112. 

În vederea evitării incidentelor nedorite, Jandarmeria Botoşani recomandă participanţilor să se comporte civilizat, să manifeste calm şi răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, evitând implicarea în conflicte de orice natură;  în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112; să acorde o atenţie deosebită copiilor care îi însoţesc, bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. 

CITEȘTE: Vrei să vizitezi Cornișa? CÂTE autocare pune Primăria la dispoziție și care este programul de vizită