Iz de desfiinţare şi la „poliţia şoferilor”

 

Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) ar putea fi desfiinţat într-un viitor apropiat. Asta după ce, la nivel ministerial au apărut discuţii în acest sens, scopul final fiind acela de reduceri ale cheltuielilor. La Botoşani această structură a funcţionat aproximativ şase luni de zile..într-o dubă întrucât nu avea un sediu. După identificarea unei locaţii de fostul prefect, Adrian Constantinescu şefii de la Bucureşti ar fi ajuns la concluzia că este necesară o reducere a cheltuielilor cu plata chiriei pentru sediul din Zona Industrială.
ISCTR a fost înfiinţat pe data de 5 decembrie 2011 şi pe atunci noua instituţie a absorbit atribuţiile de control pe care le aveau de dus la îndeplinit Registrul Auto Român (RAR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) şi Secţia Drumuri Naţionale (SDN). La doi ani de zile de la înfiinţare, deja au apărut primele discuţii despre dispariţia acestei structuri. „Deocamdată aşteptăm un ordin de ministru, aşteptăm să vedem dacă se cumulează înapoi ARR –ul propriu zis care suntem noi şi cu ISCTR. Li s-au cerut reduceri de cheltuieli, ei acolo plătesc chirie, sediul acesta este al nostru, dar deocamdată iniţiativa este la nivel de discuţii”, a spus Stelian Pleşca, şeful ARR Botoşani. ISCTR este condus la Botoşani de liberalul Liviu Alexa.
CITEŞTE:
 O nouă „poliţie a şoferilor” s-a născut la Botoşani