Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO

După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.

 

Monument de incompetență și neputință în nordul Moldovei


După scandalul izbucnit din cauza constructorului care a turnat asfalt pe anumite porțiuni, apărând imediat fisuri în carosabil, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis să preia supervizarea lucrărilor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP).


Șefii de la București au preluat gestionarea lucrărilor fără însă să existe un impact în teren, adică fără să fie observată o mobilizare totală din partea constructorului pentru creșterea ritmului intervenției.


 
Vineri, 12 mai 2023...


S-au împlinit doi ani de la semnarea ordinului de începere al lucrărilor. Pe drumul Botoșani – Târgu Frumos (porțiunea din județul nostru) se aflau doar câțiva muncitori cu câteva utilaje. Primii erau în zona Zăicești, unde se lucra la lărgirea drumului cu încă o bandă.


Puteau fi observați mai puțin de zece muncitori cu tot cu cei din utilaje sau ceilalți care dirijau traficului și nicidecum un șantier de lucru în adevăratul sens al cuvântului.


Alte echipaje staționau undeva spre Copălău, unde se lucra la unul dintre podurile incluse în proiectul de modernizare. Nici în acest caz nu se putea vorbi despre o organizare specifică unui șantier. Un singur muncitor se afla pe un utilaj în albia pârâului din zonă, ceilalți având alte preocupări, precum servirea mesei, deși erau orele dimineții sau un du-te, vino dintr-o parte în cealaltă.

 
Bătaie de joc și pe teren și la CNAIR

 

Cum termenul de finalizare a lucrărilor la drumul național Botoșani – Târgu Frumos este finele lunii august din acest an, redacția Botoșăneanul a solicitat informații privitoare la stadiul lucrărilor realizate până la acea fată.


Reprezentanții DRDP ne-au îndrumat către CNAIR, structura care supervizează lucrările.


Solicitarea formulată în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public a fost transmisă cu câteva zile înainte de data de 12 mai 2023.


Răspunsul a ajuns abia după o săptămână și jumătate, iar motivul a fost că adresa se rătăcise în primă fază și astfel cei îndreptățiți să răspundă „au uitat” să ofere informațiile cerute.


După alte insistențe, redacția Botoșăneanul a primit un răspuns cu informații oferite în bătaie de joc și care nu justifică îndelungatul timp de transmitere a datelor solicitate.

 

Ritm de melc în avansarea lucrărilor


Se ocupă de reabilitarea DN 28 B Botoșani – Târgu Frumos asocierea de firme Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL – Mavgo Holding SRL – Vahostav SK A.S. – Trameco SA. Lucrările presupun modernizarea a 71 de km de drum, din care aproximativ 32 de km sunt pe teritoriul județului Botoșani.


La data de 22 martie 2023 stadiul de realizare a lucrărilor era la 62%, după cum urmează:


    Lucrări pregătitoare – 83 %
    Amenajare banda de încadrare – 99 %
    Amenajare sistem rutier proiectat – 52 %
    Amenajare preluare ape pluviale – 46 %
    Amenajare podețe -  77%
    Amenajare parcări și refugii 28 %
    Amenajare drumuri laterale – 48 %
    Lucrări de poduri – 42 %


Conform răspunsului transmis de reprezentanții CNAIR în jurul datei de 20 mai 2023, stadiul implementării proiectului la acel moment era de 65%. Ceea ce înseamnă că în două luni lucrările au avansat cu doar trei procente.

 

Mai mulți bani, timp mai mult


Iar dacă firmele care au câștigat licitația vor menține același ritm anevoios, pare a fi de-a dreptul imposibil să fie respectat termenul din contract. De altfel, au solicitat deja extinderea termenului de execuție.


„Data la care trebuie finalizat proiectul este 27.08.2023. Totodată, există posibilitatea unei extinderi a perioadei contractuale în funcție de decizia supervizorului în urma analizei solicitărilor antreprenorului de extensie de timp, decizie ce supervizorul o va lua în conformitate cu prevederile contractuale”,


se arată în răspunsul transmis de CNAIR


Sumele achitate constructorului până în prezent sunt de 59% din valoarea contractuală.


Costurile de execuție au fost actualizate conform prevederilor contractuale și în conformitate cu prevederile OUG 64/2022.


Valoarea actualizată a contractului este 315.780.875,11 lei.