Intrați în lumea magică a darurilor de Crăciun! Cadouri pentru toată lumea în magazinul Moșului – GALERIE FOTO 

(P) Tocmai am sărbătorit Ziua Națională a României și ne îndreptăm cu pași repezi spre mult îndrăgitele sărbători de iarnă. Pentru începutul săptămânii viitoare ne pregătim ciorapii în așteptarea lui Moș Nicolae, pentru ca apoi să ne lustruim ghetele cu speranța că Moș Crăciun va trece prin casele noastre. 

 

Daruri pentru toate gusturile


Pentru a găsi daruri pe toate gusturile, Moșul cel darnic și-a găsit iarna aceasta un partener de nădejde. Este vorba de magazinul ”Alexandershop” din bulevardul Mihai Eminescu nr. 42, peste drum de Salon Chic, locul în care găsești cadouri deopotrivă pentru copii și adulți, pentru nepoți și bunici, pentru fete și băieți. 


Este o lume de poveste din care poți să duci câteva fragmente și acasă. Un spărgător de nuci, câțiva îngerași ori spiriduși. Cu toții vegheați bineînțeles de Moș Crăciun în tot felul de variante: mai mic, mai mare, mai zâmbitor, mai serios, în mantie roșie sau într-un alb-gri care amintește de zăpada mult dorită de cei mici. Și pentru că are cale lungă de străbătut, e musai să îl dotați și cu un ren, dintr-o gamă largă existentă în magazin. Cum toate acestea trebuie așezate într-o casă, puteți lua una decorativă din ceramică, deja ninsă, cu brăduți albi în curte. 

 

Totul pentru un brad de poveste 


Fie că este natural ori artificial, bradul de sărbători este dorit de toată lumea și de aceea ”Alexandershop” i-a acordat o atenție aparte. Vârfurile sunt cu totul speciale, s-au transformat în balerine și prințese, iar ghirlandele clasice au fost înlocuite cu cele create din conuri de pin, fructe de pădure, clopoței și stele, ghirlande cu fructe roșii și conuri, ghirlande înghețate, crenguțe decorative și altele asemenea. Nu lipsesc globurile cu led, cele cu zăpadă, cele așezate în ciubotă roșie ori cele muzicale. Cât despre bomboanele din pomii de odinioară, pot fi ținute în cutii speciale, unele chiar de forma Omului de Zăpadă. 

 

Cadouri cu temă religioasă 


Crăciunul este însă înainte de toate o sărbătoare religioasă astfel încât tot aici este redată Nașterea Domnului în mai multe produse ceramice, unele dotate și cu lumini. De altfel, puteți cumpăra și o diversitate de lumânări, de la cele sub formă de îngerași, la cele cu miros de lavandă, de la cele sub formă de brăduț la cele cu Moș Crăciun. Nu trebuie să vă mai faceți griji pentru aranjamentul de masă specific sărbătorilor de iarnă fiindcă îl găsiți tot aici.

 


Care mai amuzante, care mai sobre


Cadourile clasice de Crăciun și Anul Nou pot fi completate cu altele, care nu au ca temă principală sărbătorile de iarnă, dar care și-ar putea găsi destinatarul perfect în ”luna cadourilor”. De la cele mai amuzante, precum sticle de vin personalizate, jocuri de table în valiză, ori lenjerii de par cu jurnal la altele mai serioase, precum vaze, unele cu motive orientale, borsete pentru domni, genți și șaluri pentru doamne, rame foto muzicale pentru toți. 


Atât acestea, cât și produsele de Crăciun, sunt în general unicat pe piața botoșăneană, fiind importate din India, Germania, Anglia, Indonezia, Spania și China. 


Dar cel mai bine este să vă convingeți singuri și să treceți pragul magazinului. Este deschis de luni până vineri în intervalul 9:00 – 18:00, sâmbăta de la 8:30  la 16:00, iar duminica între 8:30 – 14:00.  


Sau eventual puteți accesa www.cadouribotosani.ro și să consultați online toată gama de produse. 


Oricum, pentru comenzi, informații și orice întrebări, puteți apela 0749.125.017.