Peste Italia se lasă noaptea şi în timp ce o sumedenie de peninsulari stau cu ochii pe televizoare şi pe tradiţionala "giornata" fotbalistică de duminică, sute de români îşi îngrămădesc bagajele în autocarele care pleacă spre ţară. Mai ales pentru botoşăneni, ultima zi a săptămînii este cea a reîntoarcerii spre ţară. Zeci şi zeci de oameni de prin nordul Moldovei, convertiţi fără voia lor în consumatori de pizza, mozzarella şi biftec, sînt pregătiţi să revină, fie şi doar pentru cîteva zile, amatori de sarmale, chiftele şi cartofi pai. Cea mai ieftină călătorie spre ţară costă 60 euro. Preţul este însă valabil doar pentru cei ale căror şederi nu au depăşit cele trei luni oferite de lege. Pentru restul călătorilor, cam la o treime din cei care se întorc săptămînal în România, se adaugă cîte 50 euro pentru fiecare frontieră, ajungîndu-se astfel undeva la 200 euro.

Asistent medical angajat la circ La vreo 15 kilometri de Verona, într-o benzinărie ce tinde să se transforme în mic orăşel, cu magazine, hotel, restaurante, printre italieni îmbrăcaţi în Dolce&Gabbana sau Armani îşi face loc şi un bărbat în tradiţionalul sacou românesc şi pantaloni care încep să strălucească de la prea multă purtare. Aşteaptă îngîndurat sosirea autocarului care să-l ducă acasă. "Am şase luni de Italia şi am doar o sută şi ceva de euro în buzunar..." spune în timp ce alternează înghiţiturile de bere cu trasul dintr-o ţigară. "Da' uite, am şi două telefoane dintr-astea şmechere. Cre'că le vînd mai scump în ţară şi mai fac ceva bani din ele. Mai am şi un video, da' nu e nou, e second şi un monitor de calculator", încearcă să se mai îmbărbăteze. Îl cheamă Liviu, are peste 30 de ani, iar acasă îl aşteaptă cu speranţe soţia şi doi copii. Ca să plece în Italia şi-a vîndut apartamentul cu trei camere din Împărat Traian şi s-a mutat la unul cu doar două în Pacea. Diferenţa a dat-o unei firme din Suceava care intermediază locuri de muncă în Italia. "Am luat ţeapă. Am ajuns la Napoli, unde e o nebunie totală. Am muncit o lună de zile şi cînd am cerut banii a venit patronul şi mi-a pus pistolul la tîmplă", îşi aminteşte omul al cărui zîmbet forţat este de fapt o schimonoseală necontrolată. "Da' m-am descurcat eu pînă la urmă", continuă el. A plecat la Roma şi a lucrat cu ziua pe la depozite en-gros. Ziua muncea, iar noaptea dormea pe sub poduri. "Atunci era cald, se putea, nu ca acuma", rememorează botoşăneanul. A avut noroc de permisul de conducere şi de un anunţ pe Internet prin care Circo Orfei anunţa că angajează conducători auto. S-a prezentat la circ şi a dat peste alţi 15 români. "E multă muncă acolo, mai ales cu strînsul şi cu montatul. Maşinile sînt vechi, au vreo 40 de ani, se strică, avem mult de lucru la ele. Se bea mult în circ, se fac o mulţime de greşeli în timpul spectacolelor, dar lumea nu-şi dă seama, crede că aşa trebuie să fie. Am înregistrat cîteva imagini pe un telefon să le arăt acasă fetelor, să vadă unde lucrez eu", spune Liviu. A fost asistent medical pînă prin 1990, meseria la care a renunţat, preferînd să-şi deschidă bufeturi prin mediul rural. "O vreme a mers, însă lumea nu are bani, bea tot pe credit şi mai am doar un bar. Ce cîştig cheltui însă tot pentru el", mai spune Liviu. La circ primea cîte 400 euro pe săptămînă  plus masă şi cazare gratuite. Acum vine acasă ca să dea în judecată firma ce l-a ţepuit şi să mai împrumute nişte bani să revină în Italia. "Îmi convine pentru că îmi fac acte. Ce, nu-i bine 400 euro pe lună plus masă şi cazare? Mi-au dat liber cîteva zile şi mi-au zis să mă întorc cît mai repede", spune Liviu, atent ca nu cumva să îi fure cineva bagajele cu video şi monitor second hand. « Italienii îs nişte puturoşi » Cînd italienii din zonă dau de ştire că în meciul vedetă al etapei "a segnato Montella", Liviu tocmai se urcă în autocarul care merge spre ţară. Întoarcerea este un amestec de refulare, dezamăgire şi nerăbdare. Fără nici un macaronar prin preajmă românii îşi varsă tot năduful pe ţara şi oamenii printre care au trăit şi au încercat să facă bani, unii luni, alţii ani. "Îs nişte puturoşi. Stă oleacă în picioare şi e stanca de nu mai poate. Dar nu se gîndesc că şi noi avem familie, avem probleme. Problemele tale nu îi interesează. Trebuie să le fii punctual că, dacă nu, peste trei zile îţi spun că aduc pe alta", spune Olga Ţimabaliuc. Este din Suceava şi precum alte sute de mii de românce din Peninsulă a îngrijit o bătrînă. Îngrijit înseamnă cam totul, de la spălat şi făcut mîncare, pînă la treburi prin grădină şi scos la plimbare. După un an, un an şi jumătate se întorc în ţară cu 5.000 - 6.000 euro. "Şi se mai dau şi tinere dom'ne. De cîte ori o întrebam o tot dădea că are 72 de ani. Cînd am mers la ospedalle şi i-am văzut buletinul baba avea 85 de an. Îţi dai seama tu?", reia discuţia o tînără care îngrijieşte bătrîni în Italia la o vîrstă la care multe alte fete se reacomodează cu noul al universitar. "Nu mai spun că timp de cinci luni am avut o stare groaznică. Ziceam că vin acasă, că nu mai pot, dar m-am întrebat ce am rezolvat, nu fac nimica dacă plec şi am mai rămas", continuă Olga. Femeile sînt ieşite din viză şi au o mulţime de emoţii la vamă. Unele vor să revină în Italia, iar o eventuală interdicţie le-ar face imposibilă întoarcerea în Pensinulă. Cele mai multe sînt trecute de 40 ani. Doar două-trei sînt mai tinere şi par mai afectate. Una dintre acestea are o fată de 12 ani pe care nu a mai văzut-o de cinci luni. "Mă întreba mereu, «mama cand vii?» I-am luat o păpuşă mare să se bucure", spune în timp ce îşi înghite lacrimile. Discuţiile lunecă apoi spre politică. "Am auzit că-s alegeri în perioada asta. Eu-l votez pe Stolojan", aduce vorba o femeie rămasă în urmă cu ştirile din ţară. "Iaca asta grijă am eu. Să n-aud de nici unul", închide dialogul o alta. Şocaţi de preţurile din România Vameşii austrieci nu se prea uită la data la care oamenii au intrat în spaţiul Schengen. Amabilitatea este neobişnuită pentru oameni care în viaţă au avut parte ori de români care le bagă mîna în buzunare, ori de italieni care aproape i-au transformat într-un soi de iobagi de secol 21. Vameşul urcă în autocar şi aplică direct ştampilele. Ceva mai complicat este la graniţa ungară şi cea română. Unele autocare aşteaptă ore întregi schimbarea turei în vamă pentru a prinde un culoar favorabil. La restaurantele din apropierea frontierei încep să se cheltuie banii făcuţi cu trudă şi sacrificiu în Italia. Un hamburger e 1,5 euro, iar plata se poate face şi în forinti şi în euro şi în lei, nu contează, bani să fie. Intrarea în ţară aduce şi primele şocuri. După ce autocarele sînt "vămuite" cu 50 euro şi de un echipaj de poliţie care ameninţă cu reîntoarcerea la vamă, românii opresc la un restaurant de tranzit unde se şterg insistent la ochi cînd văd preţurile. "Auzi tu, 70.000 o ciorbă de burtă! Anul trecut cînd am plecat cu banii ăştia am luat şi o friptură. Şi mai ţipi la bărbat că cheltuie banii. Păi el îşi mai ia şi o bere şi uite aşa se duc banii", spune contrariată Olga Ţimbaliuc. Cei întorşi în ţară după mai multă vreme nici nu ştiu dacă să se mire sau nu. Iulian este din Suceava, are 23 de ani şi a părăsit România imediat după majorat. "Adică 70.000 lei e mult sau puţin, că eu nu-mi dau seama?" întreabă nedumerit. A lucrat la Roma într-un restaurant unde o ciorbă tot cam doi euro costa. Alţi călători fac coadă la telefoanele publice. "Am trecut cu bine. Da', 50 euro la fiecare graniţă", sînt propoziţiile regăsite în mai toate convorbirile. Zbîrnîie continuu şi telefoanele mobile, iar de pe la Suceava autocarul începe să se golească. Maşina trece prin Vlădeni cînd două femei, obosite de italieni, vameşi, drum şi vîrstă, încă mai au puterea să se tachineze. "Hai tu, nu plîngi, că treci pe unde te-ai născut"; "am plîns deja de vreo două-trei ori cînd am intrat în ţară, da' nu mai văzut..."