Fraţii Valeriu şi Alin Bordeanu şi-au dobîndit deja un nume în lumea fotbalului local sau naţional. Asta pe de o parte şi datorită faptului că au fost introduşi în tainele sportului rege încă de mici copii de către tatăl lor, Ion Bordeanu dar şi din iubire pentru acest sport atît de popular care le-a intrat în sînge încă din primii ani ai vieţii. Au jucat fotbal în faţa blocului sau în casă, au crescut prin şi pentru fotbal şi astăzi au ajuns să evolueze în primul eşalon fotbalistic al ţării. Anul 2010 a fost o premieră pentru fraţii Bordeanu deoarece au ajuns să evolueze amîndoi la cluburi din prima ligă, Valeriu la Dinamo Bucureşti, Alin la Victoria Brăneşti.

„Numai de fotbal se vorbea în casă”

- De ce v-aţi apucat de fotbal sau ce anume v-a determinat să alegeţi acest sport, fotbalul?
Valeriu Bordeanu: Tata a fost primul care m-a îndrumat spre fotbal. Mi-a plăcut mult şi atunci şi acum a rămas sportul cel mai mediatizat, cel mai popular. Atunci a avut şi tatăl meu un rol important, mi-a plăcut, mă duceam cu el la antrenamente, la meciuri, el a fost primul care m-a îndrumat spre fotbal.

- Dar dacă tatăl vostru nu ar fi fost un fotbalist de prestigiu, aţi fi ales altă cale, de exemplu aţi fi fost contabili sau ingineri?
Valeriu Bordeanu: Probabil, dacă era vreun director de bancă, ajungeam şi eu un director de filială (rîde).
Alin Bordeanu: Normal că nu… Păi ce ne mai apucam noi dacă nu vedeam la el, el venea şi cu mingea acasă şi cu echipament.
Valeriu Bordeanu: Aşa a fost să fie, fotbalul.
Alin Bordeanu: Noi de mici am crescut în spiritul acesta, dacă era altceva poate...
Valeriu Bordeanu: Numai de fotbal se vorbea în casă cît încă mai juca fotbal.

- În copilărie obişnuiaţi să jucaţi fotbal în faţa blocului împreună?
Valeriu Bordeanu: Asta era singura distracţie a copiilor între vîrstele 7 şi 14 ani, altceva nu făceam.
Alin Bordeanu: Noi jucam fotbal şi în casă.
Valeriu Bordeanu: Acum nu ştiu ce copil mai joacă fotbal în casă.
Alin Bordeanu: Ba da joacă, dar pe internet, FIFA.

„Mai mult eşti supărat decît fericit”


- Care a fost cel mai frumos moment al carierei voastre?
Valeriu Bordeanu: Cîştigarea campionatului cu Unirea Urziceni şi debutul în Champions League au fost momente frumoase ale carierei mele. Au însemnat ceva pentru mine.
Alin Bordeanu: Cele două penalty-uri apărate cu Gloria Buzău şi debutul în divizia A.


- Şi cel mai neplăcut?
Alin Bordeanu: Cele mai multe au fost neplăcute…
Valeriu Bordeanu: Îţi dai seama că nu ai cum să nu ai momente neplăcute.


- Dacă ar fi facem o paralelă în momentele plăcute şi cele neplăcute, în ce parte s-ar înclina balanţa?
Valeriu Bordeanu: Cred că mai mult eşti supărat decît fericit.
Alin Bordeanu: Te bucuri o zi, maxim două şi pe urmă trebuie să o iei de la capăt. Sau eşti supărat două zile pentru că pierzi un meci, dar îţi poţi reveni dacă cîştigi.


„Decent trăim, iar în ziua de azi să trăieşti decent chiar e o mare realizare”
- Majoritatea dintre noi cei care ne uităm la TV sau mergem pe stadion şi percepem fotbaliştii ca pe nişte persoane cu mulţi bani şi cu femei frumoase lîngă ei, maşini tari, dar poate nu ştim şi care este sacrificiul pentru a obţine toate acestea. Dacă există vreun sacrificiu…
Valeriu Bordeanu: Sacrificii, nu eşti nici într-un week-end acasă, aş vrea de multe ori să fiu acasă cu copilul meu, dar nu se poate şi m-am obişnuit aşa. Acum nu mi se mai pare un sacrificiu aşa mare, dar primii ani cînd s-a născut copilul meu, vroiam să fiu acasă, el se născuse, eu eram plecat în cantonament. Şi dacă facem o comparaţie la cum sunt plătiţi oamenii care muncesc, noi suntem plătiţi mult mai bine. Şi sacrificii faci 20 de ani, 25 de ani, după care ai tot timpul să fii liber, să te bucuri de ce nu ai reuşit de-a lungul carierei.

- Să înţeleg că aceste sacrificii sunt cumva suplinite de banii obţinuţi de-a lungul carierei?
Valeriu Bordeanu: Într-adevăr reuşeşti să îţi faci o situaţie materială bună dacă reuşeşti să ştii să faci ceva cu banii pe care i-ai cîştigat, pentru că, după, s-ar putea să nu mai cîştigi nimic. Te bucuri, normal, să ai o situaţie bună, să trăieşti decent, nu extraordinar, dar decent trăim, iar în ziua de azi să trăieşti decent chiar e o mare realizare.

- Care este modelul vostru în carieră?
Alin Bordeanu: Bogdan Lobonţ. Îmi place pe teren, are reflexe extraordinare şi la ce echipa a fost şi-a dovedit clasa.
Valeriu Bordeanu: Eu o să îmi aleg un antrenor, Dan Petrescu. Seriozitate, profesionalism chiar şi după ce s-a lăsat de fotbal.


„Liga întîi este liga întîi”
- Aţi jucat amîndoi atît în liga secundă cît şi pe prima scenă fotbalistică, care ar fi principala diferenţă între cele două eşaloane, este mai mare presiunea în prima ligă, mediatizarea?
Valeriu Bordeanu: Am jucat 70 de meciuri în liga secundă şi aproape 300 de meciuri în prima ligă. În prima ligă normal că e mult mai mare, acum nu mai ştiu ce mai e prin liga a doua, nu am mai jucat de mult, dar liga întîi este liga întîi.
Alin Bordeanu: Aici în liga 1 sunt jucători mai talentaţi, este altfel. Oricum se vede diferenţa, asta este clar.

- Dar din punctul de vedere al mediatizării, în liga secundă sunt mai puţine meciuri televizate, pe cînd cele din liga 1 sunt aproape toate date la TV. E mai mare presiunea în teren cînd ştii că te vede o ţară întreagă pe micile ecrane?
Alin Bordeanu: Acum depinde de jucător, dar în cazul meu, nu. Nu, din acest punct de vedere pentru mine nu, nu ştiu pentru alţii.

- Vă propuneţi un antrenorat la Botoşani, eventual o promovare a echipei fanion a judeţului pe prima scenă fotbalistică cu voi doi pe banca tehnică?
Valeriu Bordeanu: Acesta este doar un vis, este un vis şi atît nu vreau să vorbesc despre asta.

- Dar poate deveni realizabil acest vis?
Valeriu Bordeanu: Eu sper din tot sufletul să se poată realiza, dar deocamdată este un vis şi atît. Te duci prea departe.

- Cum vă vedeţi finalul carierei?
Valeriu Bordeanu: Din ce în ce mai aproape (rîde)… Cum îl văd? Mi-aş dori să cîştig un singur trofeu care îmi lipseşte din palmares, Cupa României, sunt aproape, nu foarte aproape, dar sunt aproape.

„Sper să pună numele stadionului Ion Bordeanu”


- Convocarea la naţionala Rămâniei?
Valeriu Bordeanu: Nu am fost niciodată convocat. A fost important în urmă cu trei, patru ani, era un obiectiv care nu l-am realizat, dar acum nu se mai pune problema, m-am retras.
Alin Bordeanu: În cazul meu mai este pînă la final de carieră, la portari cariera e mai lungă. O să încerc după să îmi găsesc un angajament undeva de antrenor cu portarii, sper alături de maestrul Valeriu.  
- Ai în vedere şi preluarea unei grupe de copii?
Alin Bordeanu: Rămîne a doua variantă avînd în vedere că sunt student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

- Ştiu că la un moment dat au fost nişte promisiuni la Botoşani de a se numi Stadionul Municipal „Ion Bordeanu”, mai ştiţi ceva de acest aspect?
Valeriu Bordeanu: Da. Chiar zilele acestea am vorbit cu dl. Şfaiţer şi mi-a promis că va mai ridica problema. Cu toată modestia o spun, chiar ar merita, nu numai că a fost tatăl meu, dar chiar a însemnat ceva pentru fotbalul botoşănean. Sper să pună numele stadionului, dacă vor considera autorităţile locale că merită.
Alin Bordeanu: Avînd în vedere ce a făcut pentru fotbalul din Botoşani, eu chiar cred că merită. A fost unul dintre puţinii jucători care chiar dacă a avut oferte de la echipa bune din Divizia A, a rămas aici să joace pentru Botoşani. Acum oricine ar avea jumătate de ofertă probabil ar pleca să stea şi a cincea rezervă la Divizia A.


- Dar tu ce crezi a rămas aici pentru că aşa erau timpurile atunci sau pur şi simplu din loialitate?
Alin Bordeanu: Din loialitate.
Valeriu Bordeanu: Din loialitate. Eu cel puţin înţelegeam la vîrsta aia şi chiar din loialitate şi au fost oferte consistente la vremea aia, erau bani mulţi, dar nu… el numai la Botoşani a vrut să joace.

- Vorbeai Valeriu mai devreme despre retribuţiile pe care le au fotbaliştii, acum făcînd o paralelă cu perioada în care juca tatăl tău, îţi mai aminteşti cum era el plătit la acea vreme?
Valeriu Bordeanu: Remuneraţiile erau decente, cîştiga mai mult decît cineva care să zicem lucra la o întreprindere, dar atunci nu prea aveai ce să faci cu banii. Aveau şi ei mici favoruri şi o ladă cu Pepsi era bine. Erau alte timpuri. Drept dovadă că nu aveai ce să faci cu banii, după ce s-a lăsat, după revoluţie, am avut o situaţie financiară precară acasă.

„Mai am multe de învăţat, dar mi-aş dori să ajung un antrenor experimentat”

- Care au fost primii antrenori care v-au îndrumat în lumea fotbalului?
Valeriu Bordeanu: Am avut parte de nişte oameni extraordinari, în primul rînd pedagogi, aşa vreau să îi numesc şi după şi antrenori, de valoare. Eu ţin să le mulţumesc pe orice cale care mi se iveşte, este vorba despre Nicu Cucuveică, Cristian Frumuz, Tiberiu Honciuc, d-lui director de la Liceul Sportiv Ioan Huncă care ne-au oferit toate condiţiile, la cît se putea, condiţii minime cu eforturi considerabile.
Alin Bordeanu: Eu la nivel de juniori am lucrat tot cu Nicu Cucuveică, dar foarte puţin şi mai mult cu Cristian Frumuz la Liceul Sportiv.

- A avut Cristian Frumuz un aport important în startul carierei tale fotbalistice?
Alin Bordeanu: Se poate spune şi aşa, dar tainele portăriei tot de la tata le-am învăţat.
Valeriu Bordeanu: De multe ori a venit şi tata la antrenamente la echipa care eram la juniori, venea pur şi simplu din plăcere, mai explica sau mai dădea cîteva indicaţii portarilor, dar a fost mereu bine primit şi de dl. Cucuveică şi dl. Frumuz care îi mai cereau uneori părerea.


- Cum a fost perioada voastră de juniorat la Botoşani, se poate spune că a rămas o amintire frumoasă pentru voi?
Valeriu Bordeanu: Sincer nu pot spune că am avut performanţe importante, dar am crescut frumos, a fost chiar frumos, cu nostalgie îmi amintesc. Cîţiva dintre colegii mei au ajuns şi ei să joace, unii la nivel mai înalt. Am fost coleg de liceu cu Marius Luca, Marius Şuleap, Liviu Zahariuc, care a fost primul din Botoşani care a jucat în prima ligă.


- În afară de fotbalul pe care îl practicaţi şi de care ştie toată lumea, aţi dobîndit un bagaj de cunoştinţe prin studii, adică aţi frecventat o facultate?
Valeriu Bordeanu: Da şi mă mîndresc cu acest lucru, pentru că am reuşit că toate că timpul nu prea mi-a permis, dar am reuşit să termin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, am obţinut licenţa A la Şcoala Federală de Antrenori, am încercat să şi învăţ cîte ceva cînd îmi permitea, să mă ocup de studii pentru că ştiu că sunt importante. Mai am multe de învăţat, dar mi-aş dori să ajung un antrenor experimentat.
Alin Bordeanu: Eu am obţinut licenţa B la Şcoala Federală de Antrenori şi sunt student în primul an la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Normal, meseria la urma urmei se fură, nu se învaţă. Oriunde te duci înveţi, furi cîte ceva de la fiecare antrenor, trebuie să iei ce-i mai bun.

- Este greu pentru fotbalişti să facă şi o facultate şi să meargă şi la antrenamente, în cantonamente?
Valeriu Bordeanu: Este foarte greu şi pentru mine şi Şcoala de Antrenori şi facultatea cînd am urmat-o eram fotbalist la Iaşi, a fost mai uşor de ajuns la facultate, dar pentru Şcoala de Antrenori au fost sacrificii mari, în vacanţe, am mers la toate cursurile şi numai în vacanţe se ţineau, iar în timpul campionatului cînd erau zile libere trebuia să te duci la cursuri. Dar au fost cursuri frumoase şi am avut multe de învăţat.
Alin Bordeanu: Chiar anul trecut îmi aduc aminte colegii mei au luat vacanţă şi eu am mai stat două săptămîni la şcoală, mergeam de dimineaţă şi terminam seara.
Valeriu Bordeanu: Dar, cu plăcere…
Alin Bordeanu: Dar, cu plăcere, evident.


Interviu realizat de Gabriela ERDIC