Implicat numai în proiecte de succes, botoşăneanul cu zambet larg se bucură din nou de faimă.
Pe Octavian Strunilă (36 de ani), îl ştim cu toţii din serialul-fenomen „Inimă de ţigan”, unde a jucat rolul lui Stiven, însă debutul în actorie s-a produs în 2004, în „Numai iubirea”. De atunci, a tot sărit din proiect, în proiect. Iată că, după ce în 2016 a fost concurent la „Ferma Vedetelor”, acum Strunilă a ajuns să prezinte o emisiune despre culisele acestui show, „Ferma după perdea”, unde face echipă cu frumoasa Andreea Ibacka. Despre acest proiect, dar şi despre prietenii lui cei mai buni, Octavian Strunilă a vorbit într-un interviu exclusiv pentru revista Click.
De la „Numai iubirea” până la „Ferma după perdea” ai avut numai proiecte de succes. Care ţi-a fost cel mai drag?
Octavian Strunilă: Cel mai drag proiect a fost „Fort Boyard”, pentru că a fost visul copilăriei împlinit cu supraplin. Mă visam concurent şi am ajuns prezentator. Să văd în realitate ceea ce în 1997 vedeam la televizor a fost cu adevărat emoţionant.
Cum a fost să lucrezi din nou cu Andreea Ibacka, de data aceasta la „Ferma după perdea”?
Eu am lucrat cu Andreea la seriale, dar nu am avut prea multe scene directe. Îmi amintesc foarte bine una în care eu cântam la acordeon. Acum, după aproape 12 ani, lucrez cu plăcere alături de ea şi cred că facem echipă bună.
Ţi-ai fi dorit să ajungi din nou în „Fermă” în calitate de concurent?
Mi-a plăcut experienţa din fermă, m-aş întoarce cu mare drag în mediul respectiv, un mediu închis, unde eşti privat de o mulţime de lucruri, dar din păcate acum timpul nu mi-ar mai permite o pauză atât de lungă. Am prea multe proiecte la care ţin foarte mult şi cred că acum nu aş mai putea accepta propunerea.
Câte kilograme ai slăbit în sezonul 2 din „Ferma vedetelor”?
12 kilograme am slăbit şi, după ce am ieşit, am mai continuat să slăbesc încă două săptămâni. Apoi am început să pun la loc.
Ce alt gen de emisiune ţi-ai mai dori să prezinţi şi cu ce coleg?
Aş dori să păstrez echipa cu Paul Ipate. Noi lucrăm împreună şi pe partea de teatru şi cred că putem face mult mai multe lucruri împreună.
Cum a fost reîntâlnirea cu Nea Raţă?
Nea Raţă e la fel. Un fermier adevărat, cu nişte principii foarte bine conturate. Relaţia din fermă nu mai poate reveni în viaţa de zi cu zi. Aici (n.r. la emisiunea ) sunt alte reguli şi raportul a fost de data asta invers. Nea Raţă a răspuns cuminte la întrebările mele.
Cum a fost colaborarea cu Monica Bârlădeanu, noua gazdă a emisiunii “Ferma Vedetelor”?
Monica Bâlădeanu are o personalitate aparte. Este un om special, cu şarm şi fler şi cred că este exact ceea ce trebuie la “Ferma Vedetelor”.
Cu cine ai păstrat legătura dintre foştii colegi din „Ferma Vedetelor”?
Doar cu Paul, dar noi ne ştiam de multă vreme din breaslă. El filmase într-un pilot de-al meu, încă din 2009. Sunt în relaţii apropiate cu unii dintre ei. Lui Benny Adegbuyi îi urmăresc meciurile şi îl felicit ori de câte ori am ocazia.
Ai lucrat cu finul Mihai Bobonete pentru “Jocuri de celebritate”. Cu ce alţi colegi te-ai mai înrudit? Pe cine ai mai năşit şi copilul cărui coleg l-ai mai botezat?
Cu Bobo am o relaţie de mai bine de 15 ani. Suntem o familie. Cu Paul am devenit anul trecut o familie şi mă bucur foarte mult de apropierea cu el. Nu am mai avut evenimente de acest fel în ultima vreme. Mă concentrez pe spectacolele mele.