INTERVIU cu botoșăneanca de la Vocea României: De folk nu mă voi desprinde niciodată

Ioana Ignat a fost una dintre surprizele plăcute de la Vocea României 2016, tânăra în vârstă de doar 18 ani captând atenția publicului încă de la audiții, când a întors toate scaunele antrenorilor.

 

A ajuns până în finala concursului, la scurtă vreme lansând primul ei single, ”Mă dezîndrăgostesc”. În așteptarea următoarei lansări, am vorbit cu Ioana despre experiența de la Vocea României, pasiunea ei pentru muzica folk, dar despre planurile pentru 2017.

 

Anul trecut ai ajuns în finala Vocea României, ai colaborat apoi cu Damian Drăghici, ulterior lansând și primul tău single, ”Mă dezîndrăgostesc”. Cum a fost, pentru tine, întregul parcurs: de la audițiile la Voce, la cele peste două milioane de vizionări ale videoclipului lansat în ianuarie?

A fost și încă este o perioadă de învățare continuă. Vocea României a fost o experiență care m-a ajutat să înțeleg și mai bine cât de mult înseamnă implicarea și dedicarea în ceea ce faci. Încă de pe atunci speram la lucruri mari, dar întregul parcurs și ce se întâmplă acum mă bucură mult și mă surprinde în mod plăcut pe zi ce trece.

Am observat că în comentariile clipului ”Mă dezîndrăgostesc” ți s-a sugerat să te înscrii cu piesa asta la Eurovision. Ai luat în considerare această opțiune atunci când ai lansat single-ul? Ți-ai dori, pe viitor, să te înscrii la Eurovision?

Nu, piesa “Mă dezîndrăgostesc" nu este potrivită ca gen muzical pentru Eurovision, dar nu este exclus să particip la un moment dat cu altă piesă.

Înainte de Vocea României, ai participat la Festivalul National de Muzică Folk pentru Copii și Tineret ”Seri Melancolice Eminsciene”. Ai interpretat atunci o compoziție proprie, pe versurile lui Eminescu. Îți dorești să mai cânți folk și pe viitor?

Da, pentru mine folk-ul rămâne o muzică de suflet, de care nu mă voi desprinde niciodată.

Ce alte genuri muzicale îți place să asculți și/sau să interpretezi?

Iubesc diversitatea muzicală, așa că îmi place foarte mult să cânt atât balade, cât și rock.

Ce detalii ne poți dezvălui despre următorul single? Vei colabora tot cu Theea Miculescu pe partea de compoziție?

Sunt în lucru câteva piese foarte bune. În perioada următoare ne vom decide ce single vom lansa. Printre piesele din care avem de ales, sunt și compoziții ale Theei Miculescu.

La ce concerte sau festivaluri ți-ai dori să mergi vara aceasta?

Am trei nume în minte: U2, Rihanna, Justin Timberlake.

Unde ți-ar plăcea să mergi în vacanță, dacă bugetul ar permite orice destinație?

Nu am o destinație anume în minte. Îmi place mult să călătoresc, mă relaxează și aș merge (aproape) oriunde.

Ai o listă cu lucruri pe care îți dorești să le faci până la finalul lui 2017? Și dacă da, ce include acest ”To Do List”?

Lista mea “To do” include lucruri care au legătura cu muzica: să lansez piese noi, să mă dezvolt, să cresc, să învăț în continuare și să continui să îmi bucur fanii.

Transmite un mesaj fanilor tăi.

În primul rând, primăvară frumoasă! Vă pup și vă îmbrățișez și abia aștept să ne vedem în concerte!

(Sursa: Infomusic)