Instanţa de judecată a dat bani pentru 50 de angajaţi din asistenţa socială

 

Aproximativ 50 de asistenţi personali ai persoanelor de handicap din cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Botoşani, precum şi de la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, au obţinut cîştig de cauză pentru obţinrea unor drepturi financiare aferente unei perioade de doi ani de zile. Acţiunea a fost înaintată instanţei de judecată de către conducerea Sindicatului Impact, pentru obţinerea unor sume restante de doi ani de zile, provenite din sporul de vechime. “Am obţinut cîştig de cauză în acest proces, este primul de altfel cîştigat în noua formulă, pentru 22 de asistenţi personali de la SPLAS Botoşani şi alţi peste 30 de la DAS Dorohoi. Pe lîngă plata sporului de vechime, am obţinut şi plata expertizei şi a cheltuielilor de judecată. Aceşi asistenţi personali sunt angajaţi în cadrul Consiliilor locale şi plătiţi de Primărie”, a declarat Nicolae Macovei, liderul Sindicatului Impact. În medie, un asistent personal al persoanelor cu handicap a obţinut în instanţa de judecată restanţe în valoare de circa 2.000 de lei, însă partea proastă este că se vor bucura de aceşti bani în următorii trei ani de zile. “Marea ţeapă este că, am cîştigat acordarea acestor sume, însă aceşti angajaţi le vor primi eşalonat în următorii trei ani de zile, conform unei ordonanţte în vigoare şi practice nu vor înţelege mai nimic din aceşti bani”, a mai spus Nicolae Macovei.