Circa 1.200 de profesori ameninţă că ies în stradă

 

Aproximativ 1.200 de cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea în unităţile şcolare din municipiu s-au arătat nemulţumite vis a vis de neplata unor drepturi financiare prevăzute de legislaţia în vigoare, motiv pentru care susţin că vor recurge la proteste. Drepturi financiare care s-ar fi acordat deja profesorilor din mediul rural, motiv pentru care cei din municipiu se simt discriminaţi. Ei au solicitat sprijinul sindicatului la care sunt afiliaţi, respectiv Sindicatul Învăţămîntului Preuniversitar. Este vorba despre diferenţa premiului anual privind cel de-al 13-lea salariu, precum şi o diferenţă de bani din noiembrie 2009, cînd au fost efectuate diminuările salariale cu 15,5%. „Direfenţele salariale de 5,66% pentru luna noiembrie 2009, conform ordonanţei Guvern cheltuielile de personal s-au diminuat cu 15,5% şi nu cu 9,81% cît era normal, ordonanţa apărînd în Monitorul Oficial pe 11 noiembrie. În prezent, unele şcoli au achitat această diferenţă, mă refer la aproape toate şcolile din mediul rural, în afară de municipiul Botoşani, care pe lîngă aceste diferenţe nu a acordat nici premiul anual, integral, urmînd să se ia şi diferenţa de 50%", a spus Maria Ţiprigan, lider SIP Botoşani. Mai mult, Maria Ţiprigan susţine că, din informaţiile pe care le are din judeţ, cadrele didactice ar fi primit deja şi o primă tranşă privind hotărîle judecătoreşti conform legii 221 /2008, referitoare la majorările salariale în procent de 33%. "Profesorii din municipiul Botoşani pe bună dreptate se revoltă, pentru că se consideră discriminaţi, de ce s-au dat banii la primăriile din judeţ şi la municipiu nu. Domnul primar Cătălin Flutur a spus că al 13-lea salariu nu poate fi achitat deocamdată că nu sunt fonduri. Ni s-a spus că angajaţii Primăriei au primit premiul anual din încasări de impozite şi taxe locale, iar pentru profesori se dă din suma defalcată din taxa pe valoare adăugată şi că nu mai sunt bani. Păi noi facem revoltă, facem răzmeriţă, o să stăm şi noi ca şi cei de la Buzău”, a mai afirmat Maria Ţirprigan.