INEDIT: Un botoşănean plăteşte impozit pe un copac… crescut în casă

 

Un botoşănean de 84 de ani din municipiu s-a trezit într-o situaţie oarecum ieşită din tipare. Mai exact el este nevoit să plătească impozit pentru o casă bătrânească situată în Tulbureni şi care nu a mai fost locuită încă din anul 1981. Bătrânul susţine că este casa părintească în care el însuşi a crescut şi că odată cu trecerea timpului nu a mai avut puterea să o întreţină. Astfel, în interior au crescut mai mulţi copaci iar unul dintre pereţi dar şi acoperişul s-au surpat. Chiar şi în aceste condiţii, el plăteşte în continuare impozit pe imobilul respectiv.

Mihai Lungu susţine că, în casa sa din Tulbureni nu a mai locuit nimeni de când tatăl său a trecut în nefiinţă în anul 1981. De atunci s-a tot ocupat de întreţinerea casei părinteşti, însă acum, ajuns la vârsta de 84 de ani nu mai are putere să facă acest lucru. În prezent plăteşte 120 de lei impozit la Serviciul Public Local de Taxe şi Impozite şi susţine că ar dori să fie scutit de această plată în condiţiile în care casa arată acum ca o ruină. Cât în privinţa demolării, bătrânul afirmă că este legat sentimental de casa pe care vrea să o lase la nepoţii săi şi ar trebui să plătească şi pentru obţinerea unei autorizaţii pentru a o putea dărâma. „Aici m-am născut, aici am crescut şi eu nu pot să o stric, de ce să o stric? Eu nu vreau decât să fiu scutit de impozit. Aş plăti dar dacă ar fi casă, locuieşte cineva da, dar poate sta cineva aici? Au zis să o stric, nu o stric că mi-e milă, în primul rând, în al doilea rând am nevoie de autorizaţie de demolare să îmi mai ia nişte bani ca să o demolez, eu nu mai plătesc nici un leu”, susţine Mihai Lungu. Botoşăneanul locuieşte în municipiu împreună cu soţia sa într-o casă pentru care a fost scutit de dări la stat, fiind veteran de război. Se simte însă extrem de legat de cea părintească care i-a fost lăsată în grijă de părinţi. „Tata a lăsat cu limbă de moarte să rămână la fecior, eu vreau să o las mai departe de nepoţi, am unul de 6 ani şi unul de 9 ani şi eu or şti ce să facă cu ea”, a mai spus Mihai Lungu.
De cealaltă parte reprezentanţii municipalităţii susţin că nu pot onora dorinţa botoşăneanului de a fi scutit de la plata impozitului pe imobilul respectiv, decât doar în cazul în care construcţia va fi demolată. „Acum nu ştiu de ce scutiri poate beneficia un veteran de război, probabil la prima locuinţă beneficiază de scutire, dar la o doua, nu are cum. Şi pentru a demola orice fel de construcţie este necesară o autorizaţie de demolare. În baza acesteia se pot executa lucrări de demolare urmând ca ulterior construcţia să fie ştearsă atât de la Cartea Funciară cât şi de la Taxe şi Impozite. Nu există alte condiţii pentru a fi scutit de la plata impozitului”, a declarat Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoşani.