INEDIT - Meteorit găsit la Suharău, şeful Cancelariei Prefectului uimit de descoperire

 

La Suharau, judeţul Botoşani, a fost găsit, într-un crater, un obiect sferic despre care specialiştii spun că ar fi un meteorit. Un bărbat din Suharau a descoperit marţi seară un crater în grădină. Acesta a precizat că, înainte de a ieşi din casă, a auzit un zgomot puternic, potrivit ziarebotosani.ro.
După ce a săpat în craterul format, localnicul din Suharau a văzut o minge neagră, cu diametrul de aproximativ şapte centimetri, şi a presupus că este vorba de un meteorit. Specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) au fost anunţaţi şi au ridicat obiectul pentru a-l supune testelor. "Am verificat dacă acest obiect este într-adevar meteorit şi l-am măsurat în ideea de a constata dacă are în componenţă şi elemente de radioactivitate. Am avut ocazia poate unică în viaţă să intrăm în posesia unui asemenea obiect", a specificat geologul Sorin Grindei. Specialiştii susţin că, până în momentul în care meteoritul s-a izbit de Pământ, diametrul acestuia s-a micşorat de aproape 10 ori din cauza procesului de ardere. O mostră a corpului ceresc a fost trimisă pentru cercetare la Facultatea de Geologie din Iaşi.