Îndrumători în halate albe la intrările în Spitalul Județean

 

Începând de astăzi, 4 decembrie 2013, conducerea Spitalului Județean Mavromati a decis ca la intrările în unitatea medicală să stea două echipe, alcătuite din asistenți medicali voluntari, sau elevi ai școlilor sanitare care să direcționeze și să îndrume vizitatorii și pacienții.

După cum susține managerul unității spitalicești, Viorel Iliuță decizia a fost luată dat fiind faptul că la ora actuală interfața dintre spital și botoșăneni nu este una foarte bună. Astfel, speră ca echipele de asistenți de voluntari să vină în ajutorul tuturor persoanelor care se adresează spitalului, fie ei pacienți, fie aparținători.
” Spitalul suferă în relația cu pacientul, cu aparținătorii. La intrarea în spital, respectiv și la UPU am instituit echipe formate din asistenți voluntari și elevi de la școlile sanitare. Vor oferi informații despre amplasamentele secțiilor, vor îndruma pacienții, vor însoți vizitatorii pe secții, vor respecta punctualitatea și  confidențialitatea, regulamentul intern și vor avea  atitudine empatica cu cei care se adresează spitalului”, a declarat Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean. De asemenea, Viorel Iliuță a mai precizat că responsabilitatea implementării acestei măsuri aparțin directorului de îngrijiri, Ioan Asaftei și asistenților șefi din cadrul unității spitalicești. (A.D)
[[banner]]
CITEȘTE:
 Acces restricționat la "Mavromati": Intrare pe baza de cartelă şi reguli noi