După trei ani de cercetări polițiștii au trimis dosarul presupusului furt de apă de la Ipotești la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, cu propunere de trimitere în judecată.
Procurorii au validat propunerea și astfel acest dosar trece la următoarea etapă.
Rechizitoriul datează din anul 2022 iar pe 11 aprilie 2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate (în acest dosar), a inculpatului Gireadă Dumitru Verginel.
Primarul de la Mihai Eminescu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de:
În cazul folosirii funcției pentru a favoriza alte persoane, anchetatorii au constatat că a fost vorba despre propriul fiu.
În rechizitoriu se arată că, în luna iunie 2022 inculpatul Gireadă Dumitru Verginel, în calitatea sa de primar al comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, a dispus verbal angajaților Primăriei Comunei Mihai Eminescu din cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală (D.C., G.D., M.C., R.M., V.R.) să execute o lucrare pe terenul fiului său, constând în construirea unei instalații clandestine subterane pe care să o racordeze la magistrala de apă din gestiunea S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani situată pe raza satului Ipotești.
Prin asta s-a urmărit ca apa din magistrala gestionată de societatea Nova Apaserv să se deverse în iazul ce aparține numitului Gireadă Andrei Constantin, fiul său, în scopul întreținerii acestei acumulări de apă.
Iar în cazul instigării la furt, în sarcina primarului s-a reținut că, în dimineața din 1 iulie 2022, ulterior construirii instalației clandestine subterane menţionate mai sus, ce a fost racordată la magistrala de apă, inculpatul Gireadă Dumitru Verginel, în calitate de primar, i-a dispus unui angajat al primăriei, să dea drumul la apă, prin intermediul acestei construcții subterane fiind sustrasă o cantitate de apă de aproximativ 27 mc din gestiunea S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani, rezultând un prejudiciu de aproximativ 156 lei, valori raportate la un timp de aproximativ o oră de scurgere a apei prin construcția clandestină.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”
Procesul se va judeca la Judecătoria Botoșani, imediat după înregistrarea dosarului.
La acest moment Verginel Gireadă se află în arest preventiv, într-un alt dosar instrumentat de DNA Suceava în care este acuzat de luare de mită.
Botoșăneanul s-a aflat la fața locului pe data de 2 iulie 2022 și în ciuda amenințărilor și telefoanelor primite nu a renunțat la articolul care a fost publicat în aceeași zi:
Și a continuat să furnizeze publicului informații care au fost considerate de interes pe acest subiect:
Iazul fantomă de la Ipotești a consumat într-o singură zi apa pe o lună de la 100 de apartamente