Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a avut o nouă acțiune la una dintre secțiile exterioare ale Spitalului Județean Mavromati.
În vremuri în care se încearcă redresarea unității spitalicești și refacerea imaginii, astfel de acțiuni ale procurorilor îngreunează acest demers.
Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean a arătat în conferința de presă organizată astăzi că a primit un telefon de la procurori privitor la descinderea de la Secția de Pediatrie.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Din nefericire, pentru activitatea medicală absolut remarcabilă care se realizează în cadrul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani avem și anumite încercări cărora trebuie să le facem față, încercări care vin să afecteze imaginea instituției pe care o reprezint. Am fost informat la primele ore ale dimineții de intervenția unei structuri de urmărire penală în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati, informațiile sunt strict limitate la actele pe care le-am primit. A fost o descindere în cadrul Secției de Pediatrie II, nu am fost informat oficial cu privire la conținutul cercetărilor.”
În același context șeful spitalului face apel la botoșăneni să aibă încredere în echipa medicală de la Spitalul Mavromati.
Pentru că există și lucruri pozitive care se petrec la spital, dincolo de aceste acțiuni care vizează fapte de corupție.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Țin să precizez că aceste lucruri afectează imaginea instituției medicale și nu suntem fericiți că sunt asemenea demersuri absolut legale, de altfel, ale organelor abilitate. Încrederea populației județului Botoșani nu trebuie să fie afectată de aceste demersuri absolut legale vizavi de actul medical. Echipa medicală a Spitalului Județean își îndeplinește cu brio sarcinile, corpul medical este absolut remarcabil și de un profesionalism deosebit și încrederea trebuie să pornească de noi.”
Vizată de acțiunea DNA de ieri a fost Livia Mihalache, fost manager al Spitalului Județean Mavromati pentru fapte care s-ar fi petrecut în perioada în care a condus unitatea.
Și ar fi legate tot de organizarea unui concurs contracost.
Actualul manager nu a primit nicio informare oficială de la DNA privitoare la eventuale interdicții pe care le-ar avea Livia Mihalache, astfel că aceasta este probabil la serviciu.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Având în vedere că este o anchetă în curs, eu nu pot să detaliez aspecte din actele oficiale. Este o anchetă de în curs. În mod normal, dacă exista vreo restricție în ceea ce privește desfășurarea activității oricărui angajat din cadrul spitalului, obligatoriu am fi primit. Nu am primit nimic. În urma acestui act de procedură penală nu am primit nicio interdicție în desfășurarea activității a niciunui salariat al Spitalului Județean”
Livia Mihalache a fost condusă ieri la audieri iar procurorii ar fi stabilit o măsură a controlului judiciar în cazul său.