INCREDIBIL!! Meteorologii au emis Cod Galben de ninsori la Botoșani

Anunț neașteptat al meteorologilor pentru zona noastră. Finalul de săptămână se anunță a fi unul extrem de friguros și mai mult decât atât, județul Botoșani se află sub incidența unui Cod Galben de ninsori.

 

Cert este că la munte va ninge abundent, județul vecin fiind avertizat cu Cod Portocaliu. La noi vor predomina fenomene de vânt puternic, precipitații de lapoviță și ninsoare și temperaturi aproape de îngheț.

 

Avertizarea meteorologică este valabilă în intervalul 19 aprilie, ora 18:00 – 21 aprilie, ora 10:00.

 

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie şi în noaptea de joi spre vineri, 20/21 aprilie, aria acestora se va restrânge către est.

 

În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50...60 l/mp.

 

La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

 

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50...60 km/h.

 

Notă: Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile.

 

Codul Portocaliu este valabil aproximativ pentru aceeași perioadă fiind semnalate ninsori abundente şi local viscolite în zona montană.
În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60...70 km/h şi peste 80...90 km/h, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.