Un cunoscut medic a transmis 10 reguli pentru masa pascală.
Este vorba despre medicul Tudor Ciuhodaru. Redăm mai jos mesajul medicului cu privire la alimentația din aceste zile:
„Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de sărbatorile pascale. În caz contrar veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi ne vom vedea în gardă chiar din prima zi. Dacă vreţi însă să petreceti în familie şi nu prin spitale:
1. Nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea sau imediat dupa slujbă. Aşteptaţi măcar până dimineaţă sau mai bine până la orele prânzului.
2. Alimentele trebuie introduse treptat. Puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmată de o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au postit trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală începand cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob.
3. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ,,concentrat”. Consideraţi ,,concentrat” tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.
4. Asiguraţi o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzatia de suprasaturaţie cât şi sindroamele dispeptice.
5. Indiferent de starea de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.
6. Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos.
7. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensarile pot fi grave, mergând până la comă.
8. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grasimi. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital.
9. Cei cunoscuţi cu alergii alimentare vor avea grijă la tipurile produselor consumate, vor avea la ei medicaţia de urgenţă şi se vor prezenta la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburarilor respiratorii.
10. Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a mânca sau bea în exces”
De sărbători, persoane din toată țara ajung la spital din cauza exceselor de mâncare și băutură.