Incendiu uriaș pe șosea, jumătate din marfă făcută scrum – FOTO&VIDEO

Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare.

 

Incendiul a avut loc în municipiul Fălticeni, din județul Suceava. Apelul la 112 a fost făcut în această dimineață, la ora 3.50.

 

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocamion încărcat cu produse alimentare și detergenți.

 

La sosirea echipajelor, ardea semiremorca autotrenului cu pericol de propagare la întreaga încărcătură.

 

Înainte de sosirea salvatorilor, șoferul a desprins capul tractor și l-a deplasat într-o zonă sigură.

 

Au ars prelata semiremorcii, o anvelopă și circa 50% din încărcătură.

 

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unor defecțiuni la sistemul de frânare (frecare).

 

Incendiul a fost lichidat la ora 5:00, iar pompierii au salvat restul semiremorcii cu marfa aferentă.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store