Momente uluitoare au putut fi văzute luni seară de o țară întreagă în timpul partidei Astra Giurgiu – FC Botoșani 3 – 0. Iar ”erou” principal a fost, din nefericire, tehnicianul moldovenilor.
Leo Grozavu i-a tras cu palma în bărbie lui Cătălin Golofca, imediat după ce l-a înlocuit. Atacantul a fost atât de puternic lovit încât capul i s-a izbit de spătarul scaunului.
Introdus pe teren în prima repriză a jocului, în minutul 32, după ce Mihai Roman nu a mai putut continua partida, Golofca a fost schimbat pe finalul jocului, iar în locul său a fost trimis Andrei Herghelegiu.
Înainte de a se așeza pe bancă, atacantul de 26 de ani al lui FC Botoșani și-a aruncat tricoul, gest pe care Grozavu nu l-a putut accepta. După ce l-a lovit pe jucătorul său, antrenorul moldovenilor a ridicat tricoul de jos și a continuat să-i reproșeze anumite lucruri lui Golofca.
Leo Grozavu s-a liniștit doar după ce unul dintre asistenții săi, Alin Bejan, s-a ridicat de pe bancă pentru a încerca să îl calmeze. I-au revenit însă nervii și a trebuit să se bage și Mihai Roman pentru ca antrenorul să nu-l ia din nou la bătaie pe Golofca.
CLICK ȘI VEZI FAZA