Încă o liberală încearcă să se angajeze la CJ – DOCUMENT

 

Seria angajărilor de liberali la Consiliul Judeţean Botoşani şi unităţile subordonate este foarte posibil să continue cu o... liberală. Oana Norses, membru supleant al Biroului Politic Municipal al Organizaţiei Femeilor Liberale Botoşani, s-a înscris la un nou concurs organizat de CJ.
Oana Norses liberala concurs CJ Botosani
Aceasta şi-a depus dosarul în vederea ocupării postului contractual de inspector în cadrul Direcţiei de Servicii Publice. Mai exact, este vorba de o poziţie în cadrul Unităţii de Implementare a Proiectului „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Botoşani”. Comisia de concurs a anunţat luni că dosarul liberalei a fost admis, la fel şi cel al lui Ştefan Achiţei, un adevărat recordman al candidaturilor la posturile vacante de la CJ Botoşani. Gheorghe Norses, tatăl Oanei Norses, este de asemenea membru al Biroului Politic Local al PNL Botoşani. Până la comasarea unităţilor medicale Oana Norses a ocupat postul de director al Spitalului Orăşenesc Săveni. Anul trecut ea s-a înscris şi la concursurile organizate pentru ocuparea funcţiei de director la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Suliţa şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Leorda.
CITEŞTE ŞI:
 Concurs fără candidaţi pentru un post de şef de centru la Direcţia Copilului