De altfel, noile tarife care vor fi aplicabile din august și se vor regăsi în facturile botoșănenilor, urmează a fi aprobate în ședința de Consiliu Local din data de 31 iulie 2024.
Societatea Modern Calor a solicitat o modificare a tarifelor percepute populației dar și clienților noncasnici, adică persoane juridice.
Iar asta în urma unei decizii a Autorității Naționale de Reglementare a Energiei (ANRE) emisă în data de 26 iunie, anul acesta.
Adresa face trimitere la decizia privind aprobarea bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată în Sistemul Electric Național și a prețurilor reglementate pentru energia termică livrată în Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) pentru perioada iulie – octombrie 2024, din centrala de cogenerare CET Botoșani aparținând SC Modern Calor S.A Botoșani.
Acest nou preț de producere duce la reducerea prețului de producție cu 209,34 lei/Gcal. (exclusiv TVA), de la 533,96 lei/Gcal. (exclusiv TVA) la 324,62 lei/Gcal. (exclusiv TVA), destinată pentru consumul populației și cel noncasnic.
Prețul de livrare al energiei termice sub formă de apă fierbinte din centrale de cogenerare este luat în considerare la formarea prețului local al energiei termice livrate de operatorul SACET, care înglobează pe lângă acest preț și tarifele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice.
Bogdan Varasciuc, director Modern Calor
„În primul rând populația, tariful total nesubvenționat se reduce de la 684 de lei la 475 de lei. Acum în perioada de vară pentru apa caldă, în octombrie posibil să fie și pentru încălzire, pentru că în cursul lunii octombrie începe încălzirea și nu se face diferențierea, este pentru energie termică. Dacă va începe furnizarea căldurii va fi valabil tariful și pentru încălzire”,
Același tarif unic va fi aplicabil și pentru persoanele juridice de la Botoșani, agenți economici, instituții publice sau unități de învățământ care sunt racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice.
Și chiar dacă decizia este cu valabilitate de trei luni, prețurile ar urma să fie menținute, dau asigurări cei din conducerea Modern Calor.
Bogdan Varasciuc, director Modern Calor
„O să vină o nouă avizare de tarife începând cu 1 noiembrie. Sunt analizate periodic de către ANRE elementele care sunt constitutive ale tarifelor. ANRE actualizează niște tarife pentru noi în funcție de input-uri, ei actualizează input-urile noastre periodic și ne dau niște tarife prin decizie prin care sunt avizate. În HCL o să fie menționată data de la care se aplică, cel mai probabil dacă o să adoptat acest HCL la 31 iulie, cred că de la 1 august o să se aplice, dar nu știm în câte zile vine și avizul de legalitate de la Prefectură”
Facturile botoșănenilor care sunt abonați ai societății Modern Calor ar urma să scadă cu aproximativ 30% de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Consiliu Local (HCL).
Bogdan Varasciuc, director Modern Calor
„Cel mai probabil va fi și în luna noiembrie, dacă va veni decizie ANRE pentru aplicabilitate de la 1 noiembrie. O să trebuiască să fundamentăm și noi în CL și probabil că noul tarif va fi aplicabil de la 1 decembrie. Dar nu văd motive de a crește tariful pentru perioada de iarnă pentru că v-am zis, prețurile sunt încă mici și pe piață, este în continuare și acest plafon de 120 de lei (pentru prețul gazului n.r.) până la 1 martie inclusiv, nu văd motiv de creștere de preț”,
Energia termică furnizată de Modern Calor rămâne la un nivel mai scăzut chiar în condiții de costuri mai mari.
Aceste costuri sunt cauzate de obligativitatea achiziționării certificatelor de carbon.
Certificatele de emisii de gaze de efect de seră, denumite generic certificate de carbon sau certificate de CO2 sunt drepturi tranzacționabile, reprezentând o tonă de dioxid de carbon ne-emisă.
Bogdan Varasciuc, director Modern Calor
„Cu atât mai mult cu cât, costurile noastre sunt mult, mult afectate de prețul certificatelor CO2. Acum am reușit să cumpărăm certificatele pentru anul în curs, care au termen de conformare 30 septembrie și este o sumă din ce în ce mai împovărătoare pentru noi. Deocamdată cei care se încălzesc cu centrale sunt exceptați de la schema asta de plată a certificatelor CO2, deși este aceeași situație și ei poluează la fel pentru încălzire, cu instalații de ardere similare cu ale noastre, dar deocamdată doar producătorii în sistem centralizat sunt obligați la plata certificatelor CO2”,
Modern Calor trebuie să achiziționeze anual în jur de 35.000 de astfel de certificate, la prețul de 70 de euro unul.
Asta înseamnă aproape 2,5 milioane de euro.
Bogdan Varasciuc, director Modern Calor
„Suma este foarte, foarte mare pentru noi și cu toate astea, noi reușim să avem un preț competitiv. Dar comparația se va putea face când vom fi toți în aceeași situație, adică să avem aceleași costuri și noi și cu cei care produc energia termică individual. Pentru că acum vedeți, noi trebuie să suportăm niște costuri uriașe, în împrejurările astea și totuși avem un preț competitiv”,
Și gospodăriile ar putea plăti pentru emisiile de carbon începând cu anul 2027, având în vedere că la acest moment sunt pe excepție.
Asemenea și transportatorii de mărfuri. Mai cumpără certificate de carbon doar societățile maritime și aviatice.