În plin scandal alimentar DSVSA şi-a tras SUV de aproape un miliard FOTOGALERIE

 

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi-a suplimentat parcul auto cu o nouă maşină care este folosită de directorul executiv. Şi nu orice maşină. Este vorba despre noul SUV Hyundai ix35, înlocuitorul lui Tucson, care este disponibil în România la un preţ de pornire de 18.921 euro cu TVA. Coincidenţă, achiziţia a picat tocmai în toiul scandalului naţional în care a fost implicată Autoritatea de la Bucureşti şi care s-a lăsat cu demisia şefului, Mihai Ţurcanu.
masina noua la DSVSA Botosani

Precedentul SUV nu mai prezenta siguranţă

Potrivit conducerii Direcţiei Sanitar Veterinare de la Botoşani, cumpărarea acestui autoturism a fost planificată încă de anul trecut şi abia în 2013 s-a făcut achiziţia efectivă. Motivul? Faptul că fosta maşină care era la dispoziţia directorului ieşise deja din uz şi nu mai prezenta siguranţă. Potrivit şefei instituţiei, SUV-ul nu ar fi costat decât aproximativ 15.000 de euro, deşi preţurile de pornire la ofertă a acestui model pornesc, potrivit paginii oficiale Hyundai de la 18.921 de euro şi merg, în funcţie de dotări şi motorizare până la 21.642 euro, şi astea la ofertă.

„Pare foarte frumoasă, dar nu este o maşină scumpă”

Minodora Vasiliu director DSVSA Botosani „A fost prinsă în bugetul pe anul trecut, este un auto-laborator, s-a înlocuit o altă maşină pentru că maşinile se învechesc şi se dau cu titlu gratuit la alte unităţi. Nu e nimic anormal, este o maşină ieftină, pare foarte frumoasă, dar nu este o maşină scumpă, a fost până în 15.000 de euro”, a declarat Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA Botoşani.
În prezent parcul auto al instituţiei cuprinde şase autoturisme şi funcţionează la capacitate maxim, nefiind nevoie de alte achiziţii. „S-au scos toate maşinile care erau foarte vechi, care s-au dat la alte unităţi, ori în ţară, ori în judeţul Botoşani. Legea permite ca fiecare direcţie din ţară să aibă un parc de şase maşini, nu avem voie să avem mai multe maşini, una este pe incinerator, două sunt transport probe, una este transport persoane”, a mai spus directorul DSVSA Botoşani.

După ce a plecat din judeţ lui Airimiţoaie i-a cam pierit cheful de discuţii despre DSVSA Botoşani

Aceeaşi explicaţie cu privire la achiziţionarea maşinii în perioada când în toată ţara Ovidiu Airimitoaie ANSVSA a fost declanşată o adevărată isterie cu privire la o serie de produse alimentare care ar fi ridicat suspiciuni a oferit-o şi cel care a fost propus pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), botoşăneanul Ovidiu Airimiţoaie. Acesta s-a arătat deranjat într-o oarecare măsură cu privire la întrebările adresate de reporterul Botoşăneanul. „Există un număr de maşini alocat parcului auto, în momentul când se dă la casare sau se dă cu titlu gratuit unei primării sau unei alte instituţii, se poate achiziţiona în loc o altă maşină. Nu vă pot spune eu atât timp cât este lege, de ce mă sunaţi pe mine? Eu reprezint ANSVSA pentru toată ţara nu pentru Botoşani”, a spus Ovidiu Airimiţoaie, secretar general ANSVSA.
„Viitorul” şef al ANSVSA a mai afirmat că astfel de achiziţii sunt efectuate doar în cazul direcţiilor din ţară care folosesc maşini uzate moral şi fizic şi care solicită acest lucru de la nivel central, după care a tranşat discuţia cu un „Vă mulţumesc” sec.
CITEŞTE ŞI:
 Afacerea Mitsubishi
[[galerie-foto]]


CITEŞTE ŞI:
 Banii judetului merg cu limuzina