În microbuz, cu arma în borsetă: CE explicații le-a dat polițiștilor de frontieră – GALERIE FOTO

A uitat arma neletală în borsetă, iar acum este cercetat penal.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a declarat că a uitat în borsetă o armă neletală.                                                              

 

În ziua de 11 mai, în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca -I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un gălăţean, în vârstă de 29 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.

 

Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascuns și nedeclarat, în vederea sustragerii de la control, în borseta bărbatului, un pistol metalic, marca FORT 17P, calibru 9 mm și 11 proiectile de cauciuc, aflate în încărcătorul acestuia.

 

În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că arma face parte din categoria armelor neletale și că bărbatul este posesor de permis de port armă.

 

Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că nu a conştientizat că o deţine asupra sa.

 

Arma a fost ridicată  în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

 

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor si munițiilor.