În atenţia absolvenţilor promoția 2022: Termen LIMITĂ de înscriere în evidențele AJOFM Botoșani

Absolvenții pot beneficia de indemnizație de șomaj dacă se înscriu în evidențele AJOFM Botoșani până pe 25 iulie.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani readuce în atenția absolvenților de liceu, promoția 2022, faptul că termenul limită de înscriere în evidență pentru a beneficia de indemnizație de șomaj este 25 iulie 2022 inclusiv.

 

Absolvenții care se vor înscrie  în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani ulterior date de 25 iulie 2022 vor beneficia de celelalte servicii dedicate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și anume:

 

-             Informare și consiliere profesională personalizată;

-             Medierea muncii pe locurile de muncă declarate vacante de agenții economici;

-             Programe de formare profesională pentru care se acordă subvenții la absolvire în meserii căutate pe piața forței de muncă;

-             Programe de ucenicie.

 

Pentru absolvenții înscriși  în evidențele A.J.O.F.M. Botoșani, instituția, prin serviciile  oferite, reprezintă un sprijin important în vederea debutului și dezvoltării carierei profesionale a acestora.