Accident rutier petrecut în urmă cu câteva momente la ieșirea din municipiul Botoşani, aproape de pădurea Rediu.
Două autoturisme au fost implicate în acest eveniment, în care nu au existat victime omeneşti. Este vorba despre un Opel Astra si un Volkswagen Sharan, autoturisme care circulau pe acelaşi sens de mers, adică dintre oraş către Stăuceni.
În faţă se afla Volkswagen-ul al cărui şofer susţine că a semnalizat stânga, pentru a pătrunde pe o stradă secundară. Maşina lui intrase deja cu partea din faţă pe sensul opus de mers, în momentul în care a fost lovită din plin de autoturismul Opel Astra, care se afla deja angajat în depăşire.
Din primele cercetări la faţa locului vinovat de producerea accidentului se pare că ar fi şoferul VW care nu s-a asigurat când a dorit să facă virajul la stânga şi nu l-a observat pe celălalt participant în trafic care se afla deja în depăşire.
Volkswagenul a fost lovit puternic în partea frontală, autoturismului sărindu-i bara, alte bucăţi din caroserie, un far ajungând pe partea opusă a drumului. În urma impactului autoturismul Opel a ajuns în şanţ distrugând un hidrant care adus la inundarea spaţiului verde de pe marginea drumului.
Poliţiştii urmează să stabilească gradul de vinovăţie al fiecărei persoane implicate în acest accident rutier, din care au rezultat doar pagube materiale.