Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc pe strada Independenţei, din municipiul Botoşani.
Joi 11 mai 2017, în jurul orei 23:50, P.C. de 20 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenţei, din municipiul Botoşani, pătrunde în sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Griviţa şi nu acordă prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de B.R. de 31 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
Conducătorul autoturismului impactat a fost rănit uşor, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.