Imagini înfiorătoare: Opelul din accidentul mortal - fără cupolă, s-a crăpat și copacul - FOTOGALERIE

Morman de fiare vechi pare prea puțin spus pentru felul în care arată Opelul Corsa răsturnat în noaptea de luni spre marți la intrarea în Santa Mare.

 

La câteva ore după producerea accidentului căruia i-a căzut victimă un tânăr cu identitatea deocamdată necunoscută, un echipaj de la SOS Botoșani s-a deplasat la fața locului pentru a ridica automobilul.


Acesta este însă un cuvânt prea pretențios fiindcă numai a mașină nu mai arată. Cupolă nu mai are, iar până la roțile din spate parcă a intrat la presat.


De altfel, mașina a luat cumva forma copacului în care s-a oprit și care a fost crăpat.


Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean ne-au declarat că așteaptă raportul de la Serviciul Poliției Rutiere pentru a elucida misterul producerii tragicului eveniment rutier.