Iftime tună și fulgeră la trei zile după meciul cu Steaua: Tudor e ca o maşină de fier, n-are nimic uman în el

Valeriu Iftime, a continuat tirada împotriva lui Alexandru Tudor, pe care îl acuză că a dezavantajat echipa sa la meciul de sâmbătă, cu Steaua (0-1), din etapa a patra a Ligii 1, anunță Prosport.

 

La trei zile după victoria Stelei de la Botoşani, scor 1-0, ecourile partidei continuă să se facă auzite. Botoşaniul a acuzat dur maniera de arbitraj a lui Alexandru Tudor încă de la finalul meciului, atât prin vocea antrenorului Leo Grozavu, cât şi prin cele ale preşedintelui Cornel Şfaiţer şi cea a finanţatorului Valeriu Iftime.


Nu vreau să spun că am pierdut din cauza lui Tudor. Cine-i poate face ceva lui Tudor? Că l-a ameninţat pe Leo Grozavu: «Data viitoare o să vezi tu ...» Să dea Dumnezeu ca data viitoare să fie normal la cap. Îl acuz pentru că a fost şmecher şi fin. A fost un arbitru care ne-a lucrat la două-trei faze. E prea dur, e din altă lume. El nu e cu jucătorii, e lumea lui şi lumea jucătorilor. Atunci când pari frustrat, e o problemă. A fost un arbitru care în seara asta ne-a viciat în două trei ocazii", spunea Iftime la finalul meciului.


Tonul finanţatorului Botoşaniului nu s-a calmat, ba chiar a fost şi mai virulent. Luni, Iftime a tunat: "Am vorbit ieri cu Adrian Porumboiu şi mi-a spus că am avut trei penalty-uri neacordate de Tudor în meciul cu Steaua. Unul la faultul în careu asupra lui Croitoru, altul la faultul clar asupra lui Batin şi al treilea la henţul comis de Râpă în careu. Tudor s-a făcut că nu vede. Înaintea meciului am spus că am încredere în Alexandru Tudor dar ceea ce a făcut este incredibil". Fostul arbitru a declarat, însă, că nu i-a spus niciodată finanţatorului Botoşaniului că a avut trei penalty-uri neacordate, ci a fost o fază cu trei iregularităţi.


Nici asta nu l-a mulţumit, însă, pe Iftime. ”Până acum mi-a fost greu să-l critic pe Tudor, l-am crezut credincios. Eu nu mă iau de oamenii credincioşi şi de credinţa lor, dar constat că el e un mic diavoluţ. Cum să mergi la mânăstire şi apoi să vii să mă furi? Bine, poate n-a fost intenţionat, dar mi-e greu să cred că la valoarea lui poate comite asemenea greşeli. Tudor e ca o maşină de fier, n-are nimic uman în el”, a spus finanţatorul Botoşaniului.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44152:Iftime cu gust amar și el după modul ordinar în care a arbitrat Tudor : A fost un pic anti-botoșănean ]]