Marius Croitoru a fost un car de nervi pe toată durata jocului și a fost surprins deseori țipând de la marginea terenului.
Comportamentul lui Marius Croitoru a fost ”taxat” de Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, potrivit digisport.ro
”Da… Nu ai ce să-i faci. Am auzit şi ţipete de aici, nu ştiu cât poate câştiga dacă ţipă. La ţipat suntem buni toţi şi nu facem ceva în timpul meciului.În timpul meciului să joci fotbal. Aşa îi ajutăm pe adversari. Îl înţeleg că nu poate sta, îl înţeleg, are alt temperament şi nu poate”,
a declarat Valeriu Iftime, după meciul cu U Craiova 1948.
În privința meciului cu U Craiova 1948, Valeriu Iftime s-a arătat dezamăgit de prestația echipei sale.
”Da, nu merge. Sigur, nu e grav, dar e clar că nu jucăm, toate echipele par mai bune decât noi şi mai motivate. Suntem în zona asta fierbinte şi cu o echipă care nu joacă fotbal. Doar cu Rapid şi atât. Azi ne-au dominat. Nu ştiu ce să spun. E clar că nu avem mijlocaşi care să facă mare lucru. Slăbuţ la ce aşteptam de la un număr 10. E complicat. Şi vârful de atac care e inexistent acolo. Au avut bară, gol ei, au fost mai războinici.
Parcă nu sunt devotaţi, să pună capul, suntem slabi. E al treilea meci slab dintre cele patru. E un semnal de alarmă şi mai multe nu pot să spun”,
a spus Valeriu Iftime.