Iftime, revoltat după alegerile de la FRF: Ori suntem hipnotizați, ori nu ne mai pasă

Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat la conducerea FRF, din postura de unic candidat, cu 272 de voturi, zero împotrivă și zero abțineri.

 

Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, a comentat rezultatul alegerilor de la Federația Română de Fotbal.

 

Iftime s-a arătat revoltat de faptul că Burleanu a câștigat alegerile cu unanimitate de voturi și a declarat că, dacă ar fi fost prezent personal la Adunarea Generală, s-ar fi abținut.

 

 

„Ori suntem hipnotizați, ori nu ne mai pasă”

 

„E o poveste foarte grea aici. Eu am spus din urmă cu două-trei luni că trebuie ca cineva din fotbalul românesc care are responsabilitate, vârstă și calitate să se înscrie și să lupte pentru acest post de președinte. Eu nu cred că un președinte care are mai mult de două mandate nu obosește și nu devine un pic umflat, prea plin de sine, și nu din cauza lui, din cauza echipei. La un moment dat, ceva se schimbă în atitudine.

Să nu îi dai nici un vot împotrivă, eu în locul lui mă gândeam: «ori sunt geniu, ori sunt cineva din afara lumii». Într-un fotbal în care avem atâta lipsă de calitate, de spectacol? Suntem pur și simplu hipnotizați. Ori nu ne mai pasă. Eu dacă eram acolo nu votam, doar că la noi a fost un avocat acolo. Sunt cluburi serioase: FCSB, Cluj, dacă ei sunt de acord cu domnul Burleanu, înseamnă că au dreptate. Eu aș ajuta un om care ar veni din nou să candideze, să fiu în echipa lui ca un consilier. Să aud că sunt 100% voturi, nu înțeleg unde am ajuns”,

a declarat Valeriu Iftime la Pro Arena.