Iftime: Nu pot să dau bani de la mine ca să aducem fotbalişti - CONDIŢIA pentru transferuri

Leo Grozavu a condiţionat rămânerea la FC Botoşani de efectuarea mai multor transferuri, iar Valeriu Iftime i-a răspuns clar că acest lucru nu este posibil, iar cei doi au decis se despartă.

 

Acesta a vorbit despre existenţa unei datorii istorice a clubului pe care îşi doreşte să o acopere din vânzări de fotbalişti, iar după ce va reuşi achitarea ei „voi creşte în fiecare an bugetul, dar nu pot să îmi permit şi nu mai fac nici o secundă, să dau buget de la mine” .


El a arătat că „avem bani de transferuri dacă vindem fotbalişti, nu pot să dau bani de la mine ca să aducem fotbalişti”, că sumele din televizări merg la drepturile salariale ale fotbaliştilor şi că oricum sunt insuficiente, iar fondurile din celelalte surse merg la organizare.


„Trebuie să muncim foarte mult aici, să ştim să vindem fotbalişti. N-am nici o frică de nici un club din România – bine, sigur că nu vorbeşti de câţi bani investeşti, aici matematic se poate număra – dar eu cred că pot face să susţinem fotbalul cu modestie, dar cu muncă şi cu pricepere şi cu inteligenţă”,


Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.


Acesta a subliniat că „Elsaco” este proprietarul clubului, recunoscând că echipa este ajutată şi de Primăria Botoşani şi de Consiliul Judeţean, dar că sumele sunt nesemnificative în condiţiile în care bugetul anual al clubului se ridică la circa 3,2 milioane de euro, aportul Primăriei nu atinge 200.000 de euro, iar al CJ este de circa 100.000 de euro.