Iftime a anunțat ce jucători pleacă la finalul sezonului: Nu cred într-o iubire față de Botoșani

Valeriu Iftime a dezvăluit ce schimbări vor avea loc în lotul lui FC Botoșani la finalul sezonului 2020 – 2021.

 

Finanțatorul echipei FC Botoșani spune că există jucători ”la capăt de contract”, dar că rămânerea acestora la lot depinde de ei și de antrenor.

 

„De Keyta eram despărțiți de la începutul acestui an. A tot spus că pleacă. Noi nu am insistat. Mă gândeam că scot ceva din el în perioada asta, dar dacă fotbalistul nu e cu foamea în față, nu merge. În Liga 1 e nevoie de forță, de sacrificiu. Mai sunt vreo trei fotbaliști la capăt de contract cu care nu am negociat. Vom vedea dacă vor să rămână și depinde și de antrenor. Ashkovski și Holzmann sunt la final de contract. Discuția este dacă vor să rămână la Botoșani cu adevărat. Obiectivul lor este de a juca, de a se afirma și de a merge mai departe”,

Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani

 

Iftime nu crede ”într-o iubire” față de echipa de la Botoșani.

 

”Nu țin niciun jucător care cred că nu are un scop clar. Vreau să joc cel mai bine, nu cred într-o iubire față de Botoșani. Vine la Botoșani să se afirme și să plece în altă parte cu un contract mai mare”,

Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store