Iașul vine pentru victorie la Botoșani: Nu am mai pierdut de patru meciuri

Ieşenii nu au avut prea mult timp pentru a savura victoria cu Voluntariul. 

 

Elevii lui Flavius Stoican au trecut rapid peste euforia obţinerii celor trei puncte în faţa deţinătoarei Cupei şi s-au concentrat asupra derby-ului Moldovei cu FC Botoşani, ce va avea loc miercuri, în nordul Moldovei.

 

CSM Poli pare să-şi fi revenit după evoluţiile slabe cu nou-promovatele Sepsi şi Juventus şi ţinteşte al doilea succes consecutiv, pe terenul unei formaţii care a cochetat cu locurile fruntaşe în prima parte a campionatului.
Elevii lui Stoican au demonstrat până acum în acest sezon că se simt bine în deplasare, pierzând un singur meci din cele cinci disputate, astfel că vor să prelungească seria invincibilităţii pe teren străin. CSM Poli a pierdut un singur meci în deplasare, cel din prima etapă cu CSU Craiova (0-2), de atunci urmând victoria cu Chiajna (1-0) şi remizele cu FCSB (1-1), Astra (0-0) şi Juventus Bucureşti (2-2). Mai mult decât atât, ieşenii au de partea lor şi rezultatele favorabile din ultimii ani cu adversara de miercuri. Echipa lui Stoican a câştigat ultimele trei dueluri directe cu Botoşaniul, două chiar pe terenul formaţiei pregătite de Costel Enache.

 

Preşedintele executiv al Iaşiului, Adrian Ambrosie, este încrezător că echipa sa poate obţine cele trei puncte la Botoşani.

„Înaintea meciului cu Voluntari am spus că îmi doresc punctaj maxim în următoarele trei partide. Ne-am trecut deja în cont cele trei puncte cu deţinătoarea Cupei României, ne dorim să repetăm performanţa şi la Botoşani, în derby-ul Moldovei. Nu va fi deloc uşor, întâlnim o echipă bună, dar băieţii au demonstrat până acum că ştiu să se mobilizeze în meciurile cu adversari puternici. În plus, nu am mai pierdut de patru meciuri în deplasare şi cred că putem prelungi această serie bună”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.

Antrenorul Flavius Stoican va reveni pe banca tehnică după ce şi-a ispăşit etapele de suspendare în meciurile cu Juventus Bucureşti şi Voluntari, dar are probleme de lot. Tehnicianul nu va conta la Botoşani pe Bădic, Platini (accidentaţi) şi Chelaru (suspendat pentru cumul de cartonaşe). Pe lângă punctele puse în joc, Stoican are emoţii şi în perspectiva duelului cu ACS Poli Timişoara, din etapa următoare, şapte jucători fiind la un cartonaş de suspendare.(Sursa: Pro Sport)

download from google play download from apple store