Prima zăpadă a acestei ierni a adus în spațiul virtual imagini feerice din orașe, sate, păduri, grădini. Nu puține au fost fotografiile din lumea monahală, împletirea dintre albul de noiembrie iernatic și tihna mănăstirilor creând adevărate momente de grație creștină.
Chiar dacă, de cele mai multe ori, fotografia este un joc de alb și negru, transpar din imagini lumini și umbre, dar și accentele de rafinament și pe alocuri de culoare.
Mănăstirea Vorona ne oferă din nou imagini impresionante, o lume a credinței văzută prin ochii Maicii Sofronia. Fotografii care pot oricând să poposească pe simezele marilor expoziții naționale sau internaționale.
Pelerinii care ajung în mănăstirile Botoșaniului sunt impresionați în primul rând de frumusețea locurilor, dar și de chipurile luminoase ale maicilor trăitoare în spațiile monahale. O seninătate creștină care se regăsește în ruga murmurată din strană, dar și în aceste imagini feerice pe care vă invităm să le admirați astăzi.
Așezată în sudul județului Botoșani, între codrii bogați ai Moldovei, dincolo de Siret, după drumul ce șerpuiește prin pădure, Mănăstirea Vorona reprezintă o vatră a vieții monahale românești.
Ansamblul mănăstiresc datează din secolul al XVI-lea, când pe aceste meleaguri monahi din părțile Moldovei, dar și ale Rusiei sau chiar Greciei, au căutat o zonă retrasă ce urma să le devină loc de rugăciune, astfel încât au ctitorit o mică biserică de lemn având ca hram Nașterea Maicii Domnului.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, viața monahală și biserica au fost afectate de instaurarea noului regim ateu. Mănăstirea Vorona va cunoaște începând cu anul 1959 o perioadă de regres odată cu Decretul 410/1959. Decretul prevedea ca mii de călugări să părăsească mănăstirile, bărbații până în 55 de ani și femeile până în 50 de ani. Acest lucru a făcut ca mănăstirea să fie închisă. Obiectele cu valoare de patrimoniu de la schit au fost confiscate de către stat. Bisericile au fost încuiate, iar chiliile transformate în depozite de cereale ale CAP-ului.
Printre monahiile alungate din viața de mănăstire odată cu Decretul nr. 410 se număra și maica Teofana Scântei. Aceasta avea să contribuie la recondiționarea Mănăstirii Vorona și la refacerea vieții monahale de aici, deoarece nouă ani mai târziu de la cumplitul decret lăcașul de cult a fost redeschis, ca mănăstire de maici, sfinția sa fiind numită stareță, stăreție care continuă și astăzi.
(Foto: Mănăstirea Vorona / Maica Sofronia)
