Iar ne uităm cu jind peste gard: Flutur face la Suceava spital pe 6 nivele și ne ia și bolnavii noștri de cancer

La noi, la Consiliul Județean după ce s-a terminat etapa de numiri prin comisii a persoanelor apropiate de partid, s-a trecut la alocări financiare, cel puțin ciudate, pentru comunități unde primarii corespund politic. La vecini, încep să prindă contur tot felul de investiții. Iată ce anunță iar Gheorghe Flutur care conduce județul vecin.

 

Ditamai spitalul...


Un nou corp de clădire pe şase niveluri, cu o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, va fi construit anul viitor, la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava şi va avea funcţiunea de policlinică a spitalului. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, că actualul ambulatoriu al spitalului este supraaglomerat, ca urmare a creşterii numărului de pacienţi, de la 37.000, cât erau în perioada 2009-2010, la ultima modernizare şi extindere a ambulatoriului, la peste 160.000 de pacienţi în 2016.

 

”Pentru anul 2017 spitalul estimează că în cele 23 de cabinete din ambulatoriul spitalului vor fi consultaţi circa 210.000 de pacienţi, ceea ce înseamnă o presiune foarte mare pe spital. Spitalul de Urgenţă, prin serviciile medicale pe care le oferă, a devenit spital regional, vin oameni şi din alte judeţe să fie consultaţi şi trataţi aici, ceea ce ne obligă să extindem clădirea cu un corp nou”, a declarat Flutur.

 

Potrivit proiectului pregătit de spital, prezentat ieri de preşedintele CJ, cele 23 de secţii vor fi fiecare dotate cu modul complet, respectiv cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratament şi spaţiu pentru internare de zi, cu două, trei paturi, astfel încât un pacient tratat în ambulator să poată rămâne 12 ore sub supraveghere în spital. Noua clădire va fi D+P+4 E, construită în trepte pentru a nu umbri clădirile vecine, iar ca locaţie va fi amplasată în continuarea pavilionului administrativ din spatele Unităţii de Primiri Urgenţe, cu comunicare cu toate celelalte pavilioane. Valoarea investiţiei este de 4,2 milioane de euro, cu finanţare de la spital, administraţia judeţeană şi locală. Termenul de finalizare este sfârşitul anului 2018.


 
Preşedintele Flutur a mai afirmat că, în 2017, la Spitalul de Urgenţă Suceava vor fi realizate investiţii de 20 de milioane de euro.

 

Mii de bolnavi de cancer de la Botoșani, la Suceava


O altă investiţie majoră, de 13 milioane de euro, este cea în Centrul de radioterapie şi diagnostic precoce a cancerului, realizată cu fonduri private, însă în curtea Spitalului Vechi, în parteneriat cu Spitalul de Urgenţă. Construcţia începe în primăvara anului 2017, cu termen de finalizare 4 luni. Preşedintele CJ Suceava a arătat că în judeţul Suceava sunt 10.100 de bolnavi de cancer şi alţi 7.800 în judeţul Botoşani.

 

Circa 800 de pacienţi pe an au nevoie de radioterapie şi pentru aceasta sunt nevoiţi să meargă în centrele universitare şi să se înscrie pe liste de aşteptare, putând aştepta şi câteva luni pentru o programare. Un centru de radioterapie la Spitalul de Urgenţă Suceava ar însemna un ajutor substanţial pentru această categorie de pacienţi şi pentru familiile lor, mai ales că toate procedurile de radioterapie vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi oamenii nu vor trebui să plătească pentru tratament.

 

Gheorghe Flutur a mai spus că Spitalul de Urgenţă s-a bucurat de sprijinul administraţiei judeţene în mod constant, din 2008 încoace, prin alocare de resurse pentru modernizare şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru pacienţi şi personalul medical. (Monitorul de Suceava)