Hoţi şi bătăuşi prinşi cu poliţia video într-un oraş din judeţ

Cele aproximativ 50 de camere amplasate pe mare parte din oraşul Flămânzi şi localităţile arondate s-au dovedit a fi extrem de utile atât conducerii Primăriei cât şi organelor de Poliţie. Zeci de furturi de subzistenţă at fost soluţionate şi numeroşi cheflii liniştiţi după ce, cu ajutorul imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere, munca poliţiştilor a fost cu mult uşurată.

 

Camerele video au fost amplasate în Flămânzi ca urmare a implementării unui program european cu o valoare de puţin peste 200.000 de euro. Finanţarea s-a dovedit extrem de utilă mai ales pentru cetăţenii care erau victimele unor fapte infracţionale.
„Am depistat la solicitarea Poliţiei. Nu aş putea spune câte solicitări am avut per total dar au fost furturi din locuinţe, scandaluri pe la fel de fel de baruri, furt de cai. Mai sunt şi hoţi de cai”, a declarat Dan Oloeru, primarul oraşului Flămânzi.
Montarea sistemului de supraveghere video a dus de asemenea şi la diminuarea numărului de acte infracţionale comise pe raza oraşului botoşănean.
Pe poliţişti i-a ajutat cât de cât să-şi soluţioneze cazul, i-au luat, i-au anchetat acolo pe cei care se aflau în preajmă. Dar ce constatăm noi este faptul că s-au diminuat infracţiunile de genul acesta, este un efect pozitiv”, a mai spus primarul de Flămânzi. În total sunt funcţionale un număr total de 50 de camere video din care 27 sunt fixe şi diferenţa mobile. (G.E.)
CITEŞTE:
 Comuna Big Brother – un primar a montat zeci de camere de luat vederi în toate satele - GALERIE FOTO
[[banner]]