În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare.
În ultimele ore, pompierii au intervenit, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în următoarele localități:
La Drăgușeni a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ patru hectare. Au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere;
La Pascari (comuna Șendriceni) - a ars miriște, pe o suprafață de circa 0,5 ha. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Cauza probabilă a incendiilor: utilizarea focului deschis în spații deschise.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Reamintim și faptul că, potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.