La fel ca multe societăți din județ, Servicii Publice Locale (SPL) Dorohoi a ales de câțiva ani sistemul de monitorizare a mașinilor de colectare și transportare a deșeurilor prin GPS. În acest fel se poate vedea oricând traseul celor patru mașini în timp real și verificarea pe zile a graficului executat, scrie Vocea Dorohoiului.
Pe hartă apare locația și marca mașinii, numele șoferului, viteza de deplasare, ziua și ora deplasării. Societatea de salubrizare a apelat la această aplicație care poate fi deschisă chiar și de acasă. Programul a fost realizat de un prestator în parteneriat cu un operator de telefonie mobilă.
„Omul se știe păzit și trebuie să-și facă treaba. Observăm zona unde este amplasată mașina la un minut diferență față de program. Așa putem dovedi clienților că ne facem munca cu simț de răspundere. Suntem mulțumiți de acest serviciu“, a spus Dragoș Popoiu, directorul SPL.
În cazul unei reclamații, societatea poate face dovada respectării programului. Deocamdată zilele de colectare a deșeurilor menajere de la case sunt aceleași luni, miercuri și vineri, iar joi deșeuri vegetale, de la blocuri se ridică în fiecare zi. Firma are contract cu societatea botoșăneană, Urban Serv pentru depozitare la Botoșani și în fiecare zi sunt transportate tone de deșeuri.
CITEȘTE: