Grigore Leșe, copleșit de drama unei tinere din Botoșani: Îmi vine să plâng / Va trebui să spui povestea asta

Jurații i-au alinat lacrimile cu vorbe înțelepte.

 

La 16 ani, Sabrina Aiacoboaie, din Botoșani, i-a impresionat pe jurații emisiunii Vedeta Populară, atât cu talentul cu care e înzestrată, cât și cu povestea de viață. Sabrina a izbucnit în lacrimi pe scenă.

 

Sabrina a fost crescută de bunici, iar dorul de părinți îi aduce lacrimi în ochi ori de câte ori vorbește despre ei.

 

”Mama și tata, pentru mine, au fost bunica și bunicul. Am copilărit și am crescut cu ei. Mama m-a născut în România și m-a lăsat bunicii mele, după șase ani s-a reîntors în țară. Tată este dascăl, la biserică, este de 25 de ani în Italia. Vine foarte rar acasă. Doar de Crăciun, dacă vine și atunci… În 2016 bunicul meu a murit, a fost un șoc pentru mine. El avea o vorbă: fetiță lui tataia, trebuie să muncești de două ori mai mult ca să ajungi acolo unde îți dorești. Eu asta am făcut!”, a declarat Sabrina Aiacoboaie în cadrul emisiunii.

 

 

 

 

Cântecul de cătănie interpretat de Sabrina i-a cutremurat pe jurați, care au felicitat-o pentru interpretare, scrie starpopular.ro. După ce a evoluat pe scena de la Vedeta Populară, tânăra artista a izbucnit în lacrimi când Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii, a întrebat-o dacă s-ar muta în Italia, la tatăl ei.

 

”Dacă tata ar fi aici, i-aș spune că nu l-am dezamăgit și că o să o țin așa în continuare. Cu capul sus și smerit!”, a mai spus tânăra artistă de la Botoșani.

 

Grigore Leșe i-a predat o lecție de canto. Însă vorbele artistului i-au emoționat pe ceilalți jurați, astfel încât pe Niculina Stoican a făcut-o să lăcrimeze, iar Cornelia Rednic a ținut să-l îmbrățișeze pe marele rapsod.

 

”Mi-a plăcut povestea cu tatăl tău. El s-a dus acolo de nevoie! Va trebui să spui povestea asta pentru că ai în tine simțire! Nu oricine are simțire… Îmi vine să plâng când va văd cum arătați! Voi mă faceți fericit! Să nu mă mai judecați niciodată, că nu vă vreau răul. Dumnezeu să te ție și să fii cuminte!”, a spus juratul Grigore Leșe.