Grevă la CFR Călători, trenurile s-au oprit, sindicaliștii se plâng că liniile ferate au devenit pericol public

Două sindicate feroviare fac în această dimineață o grevă de avertisment cu încetarea lucrului.

 

Două sindicate feroviare importante fac vineri dimineața o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, iar trenurile nu vor circula între orele 7.00 și 9.00. În aceste două ore, peste 260 de trenuri CFR Călători ar fi în mod normal în circulație, dar și câteva zeci de trenuri private. Putem estima că undeva în jurul a 350 de trenuri ar putea fi afectate, scrie Hotnews.

 

Mersul Trenurilor va fi „dat peste cap”, iar reînscrierea în circulație pentru diverse trenuri va dura mai mult, așa că putem estima fără teama de a greși că întârzierile se vor „întinde” după ora 10.00.

 

Nu toate trenurile vor staționa în timpul grevei de averistement, potrivit sindicaliștilor.

 

„Acolo unde avem informații că în trenuri se află grupuri vulnerabile, copii, elevi și așa mai departe, aceste trenuri nu vor fi oprite, deci vor circula în continuare”,

 a declarat Viorel Istrate, secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane.

 

Toate trenurile care ar trebui să plece sau să ajungă în Gara de Nord au întârzieri între 80 și 130 de minute, potrivit Radio România Actualități. Călătorii sunt nemulțumiți pentru că CFR Călători ar fi vândut bilete până la 7 și 10 minute.

 

Iată o scurtă compilație din cele anunțate de sindicate:

 

  • Căile ferate au fost grav neglijate, s-au alocat sume minuscule pentru investiții, calea de rulare este în stare precară, nu suntem în stare să cumpărăm rame noi, vagoane sau locomotive. 90% dintre gări arată deplorabil.
  • Lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
  • Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti. Tinerii nu sunt motivați să devină mecanici sau să ocupe alte posturi.
  • Situația din calea ferată a atins un nivel critic și reprezintă un real pericol pentru siguranța circulației. Nu s-au întâmplat dezastre precum în Grecia datorită faptului că avem o mulțime de limite de viteză.
  • Lucrătorii feroviari îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă precare, fără grupuri sanitare, echipament individual de protecţie adecvat, cu lipsa de personal, generând un număr foarte mare de ore suplimentare, aspect care afectează starea de sănătate a salariaţilor
  • Scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenția asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remunerații inadecvate în raport cu responsabilitățile și calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum și subfinanțarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidența Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, spunea Blocul Național Sindical, care susține ferm greva de avertisment.