Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, s-a arătat dezamăgit de prestația jucătorilor săi în meciul cu Rapid și este gata să scape de Malcom Edjouma.
Nervos, omul care decide totul la campioana României spune că mijlocașul francez nu va mai juca la echipa sa, nemulțumit fiind că acesta ”a pierdut toate mingile”.
Edjouma a evoluat în 39 de partide în acest sezon pentru FCSB, în toate competițiile, reușind să înscrie de trei ori și să ofere alte patru pase decisive, în toate competițiile. Și ar putea ajunge chiar la Rapid.
„O să vină Chiricheș, nu mai jucăm noi acolo cu Edjouma. Edjouma, cât sunt eu la echipa asta nu știu dacă o să mai joace. Corner aiurea, fault aiurea. Toate mingile le-a pierdut”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
În următoarea etapă din play-off, FCSB va juca tot pe Arena Națională, în compania rivalei Dinamo, în timp ce Rapid va primi vizita celor de la Universitatea Craiova.
Nu este exclus ca Edjouma să ajungă chiar la Rapid.