Grav accident: DOI MORŢI, după ce o ambulanţă şi o maşină s-au ciocnit frontal - GALERIE FOTO

Imagini terifiante în urma unui grav accident rutier, soldat cu moartea a două persoane.

 

Accidentul teribil a avut loc în apropiere de Caransebeș, județul Caraș-Severin. Șoferul unei mașini a murit, după ce s-a ciocnit violent de autosanitara aflată într-o depășire. În urma impactului violent, autoturismul a fost proiectat de pe drum, iar bărbatul, aflat la volan, n-a avut nicio șansă. Șoferul ambulanței, care transporta un copil de aproape șase ani, s-a stins și el, la scurt timp după ce a ajuns la spital.

 

Accidentul mortal a avut loc, duminică seara, pe drumul național 6, în dreptul localității Bucoșnița. O ambulanță, care transporta un pacient de aproape șase ani spre Caransebeș, a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit violent de o mașină.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile. Șoferul, aflat singur în mașină, a murit pe loc.

 

La spitalul din Caransebeș au fost transportați de urgență pacientul, tatăl acestuia, care se afla cu el în ambulanță, asistenta medicală și șoferul autospecialei, arată sursa citată. Bărbatul, care conducea salvarea, s-a stins și el, la scurt timp după ce a fost transportat la spital. Asistenta medicală este în stare gravă.

„Din nefericire, cei doi şoferi ai autovehiculelor implicate în accident au fost declaraţi decedaţi de către medicul sosit la locul evenimentului, iar alte două persoane au fost preluate de către ambulanţe în vederea transportării la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale specializate”, se arată într-un comunicat al al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Semenic” al judeţului Caraş- Severin.

Din primele informații, ambulanța circula pe contrasens deoarece șoferul acesteia făcea o depășire. Polițiștii spun că mașina circula regulamentar. Anchetatorii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. (Sursa: Libertatea)

download from google play download from apple store