GRAV accident de circulaţie: Botoşăneancă luată în plin pe trecerea de pietoni 

O femeie a fost izbită violentă pe asfalt în timp ce traversa strada chiar pe marcajul pietonal.

 

Luni 30 octombrie 2017, un bărbat de 77 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Spiru Haret din localitate, la intersecţie cu strada A.I. Cuza, surprinde şi accidentează o femeie de 40 de ani, din localitate, care se angajase în traversarea străzii prin loc semnalizat cu indicator şi marcaj rutier.

 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 
 
download from google play download from apple store