Gospodina târgului îl umple pe Eminescu de gunoaie

Primăria Mihai Eminescu se confruntă cu o situaţie căreia conducătorii nu ştiu cum să îi dea de cap: comuna este asaltată de deşeuri venite de la Botoşani.

 

Mai exact, o mulţime de gospodine pârâte şi aşa-zişi gospodari s-au obişnuit să îşi deverseze gunoaiele pe teritoriul localităţii învecinată municipiului Botoşani. O fac mai ales pe timpul nopţii, atât în apropierea drumului spre Dorohoi, cât şi alături de cel spre Suceava. Primăriţa nu ştie cum să mai procedeze.


„Treci seara şi nu este nimic, iar a doua zi la prima oară este gunoi. Dacă sesizăm Garda de Mediu ne amendează tot pe noi fiindcă nu facem curăţenie”,


Aneta Gireadă, primar Mihai Eminescu.


Cum angajarea unei firme de pază este practic imposibilă dat fiind teritoriul vast ce ar trebui supervizat, conducerea Primăriei Mihai Eminescu gândeşte o colaborare cu agenţii economici din zonele frecventate de aruncătorii de gunoaie. Unele firme au sisteme de supraveghere video cu ajutorul căruia ar putea fi depistaţi şi cei care deversează deşeuri.