Goană după un tânăr teribilist din Botoşani: Poliţiştii l-au dat jos din maşină şi l-au imobilizat

Un tânăr botoşănean aflat la volanul unui autoturism a intrat în vizorul poliţiştilor după ce a refuzat so oprească la semnalele poliţiştilor.

 

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești, judeţul Vrancea au efectuat duminică semnalul de oprire unui autoturism care avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii și se deplasa pe raza comunei Jariștea, pe DJ 205 B, din direcția Odobești – Jariștea. Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor și a virat brusc la dreapta, pătrunzând pe o alee de exploatare agricolă. Poliţiştii au procedat de îndată la urmărirea acestuia, fiind prins şi imobilizat.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul de 18 ani, din județul Botoșani, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, autoturismul nu era înmatriculat în circulație, plăcuțele cu numere provizorii aparținând altui vehicul.

 

Potrivit Monitrul de Vrancea, pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

 

download from google play download from apple store