Ghiorghiţă: La ora la care făceam tragerile, ciorile şi-au modificat programul

 

Sutele de ciori care sunt frecvent văzute deasupra municipiului par să dea bătaie de cap autorităţilor locale prin faptul că lasă foarte multă mizerie dar distrug şi o serie de culturi agricole. Reprezentanţii Primăriei susţin că au montat o serie de dispozitive pentru sperierea acestor păsări însă a căror efecte nemaifiind resimţite din cauza faptului că acestea şi-au modificat programul sau şi-au schimbat locaţia. „Cu ciorile noi în mare parte am rezolvat cât de cât problema în Parcul Mihai Eminescu cu acele simulatoare de împuşcare care trebuie să recunoaştem că la un moment dat sunt destul de deranjante pentru locuitorii dintr-o anumită zonă. Am fost nevoiţi la un moment dat să schimbăm ora la care se făceau tragerile întrucât ciorile îşi modificaseră programul de venit în parc, asta este o realitate, în schimb s-au mutat în alte zone din oraş cum ar fi Parcul Primăriei, groapa de gunoi, zona Doboşari, sunt mult mai multe zone în care s-au mutat şi creează probleme”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.

„Oamenii să nu se sperie, nu trage nimeni, nu e război”
O soluţie adoptată de municipalitate la începutul acestui an pentru îndepărtarea ciorilor a fost împuşcarea acestora de către membrii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS), fiind alocată suma de 5.000 de lei pentru achiziţia de cartuşe, metodă însă la care s-a renunţat momentan.   „În condiţiile astea s-a luat o decizie ca acele tunuri să fie mutate în fiecare zi sau o dată la două zile din loc în loc, unii oameni din oraş ar trebui să ştie şi să nu se sperie atunci când vor auzi acele bubuituri, nu trage nimeni, nu e război, nu se întâmplă absolut nimic, doar încercăm să scăpăm de ciorile din oraş”, a mai spus Ghiorghiţă. (G.E.)