Ghiorghiţă: Da, au fost eutanasiaţi 230 de câini, este vreo problemă?

 

La circa două ore de la iscarea scandalului de la padocurile aflate la marginea oraşului, la faţa locului s-au deplasat viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi directorul Serviciului Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement, Eugen Ţurcanu.
Redăm declaraţiile integrale ale viceprimarului care a răspuns la întrebările jurnaliştilor cu privire la eutanasierea celor 230 de câini comunitari.
Da, au fost eutanasiaţi 230 de câini, este vreo problemă? Pentru jigodie, este o boală netratabilă a câinilor vagabonzi, este o adresă făcută din luna aprilie deja a doctorului şi celor care au făcut inspecţia şi se ocupă de tratamentul câinilor, este o altă adresă făcută în luna mai cu mortalitate foarte mare şi în luna aprilie şi în luna mai, în luna aprilie au murit peste 60 de câini, în luna mai deja au murit peste 30 de câini în două zile, este un focar de infecţie probabil adus din judeţul Suceava, au fost importaţi, probabil aduşi la noi în Botoşani. Asta a fost decizia şi a DSV-ului şi a noastră. Sunt omorâţi, sunt eutanasiaţi de către doctor, s-au folosit efectiv toate substanţele omologate, conform contractului care există, sunt duşi câinii la incinerat la Suceava, cu firma cu care avem contract, deci nu ştiu care este problema”, a afirmat Florin Ghiorghiţă, viceprimar.
„Mergeţi la DSVSA şi o să vedeţi acolo toate adresele şi toate buletinele de analize şi vă veţi convingeţi că aşa este. Şi cei de la Ador ar trebui să ştie foarte bine lucrul acesta pentru că, toţi câinii pe care i-au luat legal sau ilegal de aici, i-au luat să îi trateze şi ştiţi foarte bine acest lucru. Şi jigodia nu are tratament, un tratament de acest fel costă peste 4 milioane de lei, pe care nu îşi permite nimeni să îi dea pentru tratarea unui câine şi mai ales pentru un tratament care să garanteze că acel câine îşi va reveni. Deci în nici un caz…şi vreau să vă spun că jigodia dă nişte simptome foarte dureroase pentru câinele respectiv, de paralizie, simptome asemănătoare paraliziei”
Jurnalist: Deci consideraţi că le-aţi făcut un bine…
„Bineînţeles, normal, dacă dv. preferaţi să îi lăsaţi să se chinuie, lăsaţi-i să se chinuie atunci. Dv. acum ce vreţi, să iscaţi un scandal cu mine? Vineri s-a trimis ultima adresă şi s-a decis ca astăzi dimineaţă să se eutanasieze câinii. Cu injecţie letală. Probabil că au omorât câini şi la Suceava, dar la ei s-a întâmplat acum vreo trei săptămâni acest fenomen, nu acum. Deci este o boală care se transmite la absolut toţi câinii şi va fi un focar în tot oraşul acum, să ştiţi. Vă spun asta ca să ştie absolut toată lumea şi cei de la Ador care se ocupă cu câinii ar trebui să ştie acest lucru. Această boală nu este transmisibilă la om sub nici o formă, obligatoriu şi nu trebuia să anunţăm populaţia, să creăm o isterie generală. Dl. primar nu ştia de această dispoziţie pentru că a fost plecat săptămâna trecută. Era o adresă, dar cererea şi aprobarea pentru eutanasiere a fost aprobată vineri, eu am aprobat-o, înlocuitorul primarului.”