Odată cu retrogradarea pe o funcţie inferioară în cadrul societăţii Urban Serv a fostului director general, Gheorghe Pricopi va beneficia şi de un salariu mult diminuat faţă de cel pe care îl realiza din postura de conducător al unităţii.
Teoretic mandatul lui Gheorghe Pricopi ar fi trebuit să expire în luna aprilie a anului viitor când Consiliul de Administraţie de la nivelul societăţii ar fi trebuit să nominalizeze o altă persoană pentru preluarea acestei funcţii de conducere. Demisia înaintată din fruntea instituţiei după aproape opt ani de zile nu i-a lăsat însă un gust amar fostului director.
„De ce să îmi lase un gust amar? Am nişte realizări, sunt bucuros de ceea ce am făcut, sunt bucuros de ce a rămas, las un colectiv sudat, un sistem care funcţiona bine în unitate cu sincopele care se ştiu că nicăieri nu este perfect, acolo unde ţi se pare că este bine, acolo sunt nişte probleme ascunse. Nu are de ce să îmi pară rău, de ce să regret sau ce să regret?”, a declarat
Gheorghe Pricopi. Încadrarea pe postul de şef departament tehnic presupune şi diminuarea venitului financiar a fostului director general, care beneficia de un salariu echivalent cu cel al unui viceprimar, adică aproape 33.000 de lei anual, sau aproximativ 2.800 de lei pe lună. „
Bineînţeles că îmi scade salariul cu peste 10 milioane, asta este situaţia, ce să îi faci”, a mai adăugat
Gheorghe Pricopi. El va mai rămâne cel mai probabil în cadrul Urban Serv încă doi ani până la ieşirea la pensie.