Aproape două săptămâni fără apă caldă

 

Societatea de termoficare a municipiului Botoșani anunță toți consumatorii că, în intervalul 19 august 2012 (ora 23.00) - 31 august 2012 (ora 06.00), va fi sistată furnizarea apei calde. Întreruperea este motivată de efectuarea unor lucrări programate în cadrul proiectului de modernizare a Centralei de Energie Termică și a rețelelor de transport.
Consumatorii sunt rugați să-și planfice activitățile pentru a minimaliza disconfortul creat de această întrerupere. SC Modern Calor SA derulează un proiect de modernizare a sursei de producție și a rețelelor de transport a energiei termice, finanțat din fonduri europene, pe Programul Operațional Sectorial-Mediu, în valoare de peste 45 de milioane de euro. Implementarea acestuia va crește nivelul calitativ al serviciilor oferite de societate și va putea asigura un preț de producție competitiv, în avantajul clienților. Informații suplimentare pot fi obținute de la dispeceratul tehnic al unității, la telefon 0231 53 53 40 sau 0231 51 59 59.
CITEŞTE ŞI:
 Căldură de la Modern Calor cu motoare de ultimă generaţie